Număr record de NAVE și echipaje, ABANDONATE în lume, fără plată, hrană sau bani de drum. "Este o criză umanitară globală"

Număr record de NAVE și echipaje, ABANDONATE în lume, fără plată, hrană sau bani de drum / Foto: Pixabay
Număr record de NAVE și echipaje, ABANDONATE în lume, fără plată, hrană sau bani de drum / Foto: Pixabay

Tot mai multe nave și echipaje sunt abandonate în lume.

Companiile aflate în dificultate renunță la navele prea scumpe pentru a fi reparate sau prea greu de vândut, abandonând marinarii în porturi sau în larg, scrie Wall Street Journal, citează Mediafax.

Un inginer blocat pe o navă de marfă abandonată în portul Constanța a așteptat patru ani pentru a fi plătit și a se întoarce acasă. În largul coastelor Somaliei, un echipaj care așteaptă să fie plătit lâncezește pe o porțiune din Oceanul Indian împânzită de pirați, în timp ce nava lor ia încet-încet apă. Alți 14 navigatori, blocați pe o navă de marfă în largul coastei Iranului, au rămas fără hrană și combustibil. Unii s-au gândit să se sinucidă.

Inginer al unei nave, apel disperat: Vă rugăm să ne ajutați

"Nu putem supraviețui aici", a declarat un inginer de la bordul navei MV Aizdihar, abandonată în largul orașului iranian Bandar Abbas. "Vă rugăm să ne ajutați". El a vorbit prin intermediul unei înregistrări video la începutul acestui an.

Industria navală de 14.000 de miliarde de dolari, responsabilă pentru 90% din comerțul mondial, a lăsat în urmă ceea ce pare a fi un număr record de marinari abandonați pe nave de marfă. Cazurile de abandon sunt consemnate atunci când armatorii nu plătesc echipajele două sau mai multe luni sau nu acoperă costurile de trimitere acasă a membrilor echipajului, potrivit Organizației Maritime Internaționale, o agenție a Națiunilor Unite.

Mai mult de 1.000 de navigatori sunt în prezent abandonați pe nave

Anul trecut, numărul de astfel de cazuri raportate a crescut de peste două ori, ajungând la 85, de la 40 în 2019. Anul acesta va fi mai rău.
Mai mult de 1.000 de navigatori sunt în prezent abandonați pe nave, potrivit estimărilor Federației Internaționale a Lucrătorilor din Transporturi. Adevăratul număr este probabil mai mare, pentru că mulți membri ai echipajelor sunt reticenți în a vorbi.

Mohamed Arrachedi, coordonator al sindicatului pentru Orientul Mijlociu, a declarat că primește zeci de mesaje WhatsApp de la marinarii disperați din întreaga lume: "Este o criză umanitară globală."

Un echipaj a trăit doar cu orez timp de 10 luni

În Emiratele Arabe Unite, o companie de transport maritim a abandonat șapte nave de containere în ultimele luni, lăsând în urmă zeci de membri ai echipajelor, fiecăruia datorându-i-se salariul pe un an. Un echipaj format din cinci oameni, izolat lângă o stațiune turistică din Dubai, care a trăit doar cu orez timp de 10 luni, a scăpat recent de un calvar de patru ani.

Anul trecut, un echipaj format în majoritate din egipteni a fost abandonat în Sudan. Nava a fost apoi vândută și a fost condusă de un echipaj majoritar sudanez, care a fost, de asemenea, abandonat în Egipt. Trei dintre ei se află încă la bord, plutind în largul Canalului Suez, în cea de-a noua lună fără plată.

Motivul crizei

Creșterea numărului de cazuri a determinat trei dintre cele mai mari națiuni maritime din lume - China, Indonezia și Filipine - să propună în august înființarea unui fond mutual de urgență pentru navigatori, pentru a ajuta echipajele abandonate. Întreruperile comerciale cauzate de pandemie și natura industriei maritime globale competitive și puțin reglementate au contribuit la creșterea numărului de marinari abandonați.

Consolidarea industriei a dat naștere la o jumătate de duzină de firme de transport maritim care transportă majoritatea containerelor din lume, obținând profituri record din cel mai bun trimestru din istorie al transportului maritim de mărfuri în ultimele trei luni ale anului 2020, potrivit managerului de investiții Blue Alpha Capital, cu sediul la New York.

Aceste firme au alungat concurenții care conduc nave mai mici și mai degradate. Atunci când datoriile se acumulează sau când costul reparațiilor devine prea mare, unele firme aleg să abandoneze o navă sau să o vândă la fier vechi. Atunci când companiile de transport maritim rămân fără bani, membrii echipajului se trezesc adesea fără nimic, cu excepția unei nave abandonate pe care se adăpostesc.

De ce marinarii nu abandonează navele

Unele guverne le cer marinarilor să rămână la bord ca garanți până când proprietarii de nave plătesc autorităților portuare taxele de acostare și alte taxe. Mai des, marinarii refuză să debarce, convinși că nu vor recupera niciodată lunile sau anii de salarii pierdute dacă pleacă. În general, marinarii blocați la bord împrumută bani de la prieteni și familie pentru a se hrăni. Mulți spun că vor rămâne pe loc până când nava va fi vândută la fier vechi, ceea ce poate dura ani de zile, decât să plece acasă cu mâna goală.

În conformitate cu Convenția privind munca maritimă, un tratat susținut de ONU în vigoare din 2013, proprietarii de nave de marfă sunt obligați să dețină o asigurare pentru a se ocupa de echipajele abandonate. Multe națiuni din Orientul Mijlociu nu au semnat tratatul și nu-l aplică, permițând ca țărmurile lor să devină cimitire pentru navele abandonate.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy