Număr impresionat de copii internaţi în spitalele din Argeș cu scaune diareice

În spitalele din judeţul Argeş sunt internaţi, sâmbătă, 42 de copii care prezintă scaune diareice, cei mai mulţi la Spitalul de Pediatrie Piteşti, au anunţat reprezentanţii Instituţiei Prefectului. 

La Spitalul de Pediatrie Piteşti se aflau 38 de copii, dintre care 27 mai mici de doi ani. Alţi patru copii cu vârste sub doi ani sunt internaţi la alte unităţi medicale din judeţ, trei la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti şi unul la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel.

Noul prefect Cristian Soare a anunţat, pe 25 februarie, că instituţia pe care o conduce va da zilnic comunicate cu privire la situaţia copiilor internaţi în Argeş.

'Având în vedere că nu există o comunicare bună din partea DSP şi a Spitalului de Pediatrie cu privire la situaţia copiilor internaţi în Argeş, cât şi în Bucureşti, începând de mâine Instituţia Prefectului va da comunicate de presă zilnic cu privire la situaţia copiilor internaţi la Spitalul de Pediatrie şi la celelalte spitale în Argeş', a spus joi, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Argeş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel