Nuclear: Israelul cere creşterea presiunii asupra Iranului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut joi Europei să crească presiunea asupra Iranului pe tema reluării activităţilor de îmbogăţire a uraniului şi a unui obiectiv considerat de Israel drept un depozit secret de ''arme nucleare'', relatează AFP, scrie Agerpres.

Iranul a reluat joi activităţile de îmbogăţire a uraniului la uzina sa subterană din Fordo ca urmare a deciziei sale de a-şi reduce în continuare angajamentele cu privire la programul său nuclear.

Aceste activităţi au fost îngheţate în baza acordului internaţional privind dosarul nuclear iranian din 2015, din care SUA s-au retras unilateral în 2018.

''Cer comunităţii internaţionale să se trezească. Cer celorlalte ţări să se alăture SUA şi Israelului pentru a creşte presiunea asupra Iranului, care nu este un pericol numai pentru Israel şi Orientul Mijlociu, ci pentru întreaga lume ", a declarat Netanyahu, potrivit unui comunicat.

În 2018, Netanyahu a susţinut că Israelul dispune de ''dovezi concludente'' potrivit cărora iranienii au desfăşurat activităţi nucleare nedeclarate într-un depozit din Turkuz Abad, situat în suburbii ale Teheranului.

În cadrul unei reuniuni, joi, la Viena, ţări membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au examinat un raport al acestei agenţii ONU cu privire la o anchetă în curs de desfăşurare referitoare la acest obiectiv.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28