Noul stadion Craiova. Prima reacție în cazul scandalului

Ion Oblemenco
Ion Oblemenco

Compania Națională de Investiții a avut prima reacție oficială în privința noului stadion de la Craiova, despre care se spunea că a fost construit greșit și că trebuie reconfigurat înainte de inaugurare. Reprezentanții Instituției spun că totul este o dezinformare.

"Nu știu de unde a apărut nebunia asta. De fapt, nu demontăm, nu construim și nu o să refacem absolut nimic. Inițial, în 2014, s-a făcut un studiu de fezabilitate, un concept, iar pe baza lui s-a dat o Hotărâre de Guvern (HG 900/2014) pentru demolarea vechii arene și construirea celei noi. Conform legii, acesta nu trebuia să cuprindă toate stadiile ulterioare necesare construcției. De acest lucru s-au ocupat constructorii, CONA Sibiu și ACI Cluj, când s-a făcut proiectul tehnic. Atunci au făcut studiile de însorire, de vânt, studiul geotehnic de detaliu, scenariul de foc, etc.," a declarat Adrian Cefelan, director la Compania Națională de Investiții pentru GSP.ro. 

Informațiile publicate inițial de prosport specificau faptul că stadionul nu ar fi trecut un test de vânt și că arena nu ar fi rezistentă, tocmai de aceea trebuie făcute mai multe modificări.

"Acest proiect tehnic a fost upgradat mereu și în fucție de cerințele de omologare UEFA, dar și de legislația românească. În studiu de fezabilitate inițial erau alte date, iar acum stadionul are alte cote. De exemplu, suprafața totală era de 41.608 metri pătrați, iar acum este 54.159 metri pătrați. S-a făcut și inelul care înconjoară stadionul, conform normelor ISU. În plus, numărul de locuri a crescut de la 30.800 la 30.950 pentru că UEFA a cerut să fie mai multe locuri pentru persoanele cu handicap," a mai spus Cefelan conform gsp.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel