Noul Duster, în premieră în România. Mii de oameni participă la eveniment

Noul model Duster a fost prezentat în premieră în România duminică, la "Renault Day".

Eveniment a fost organizat pe platforma industrială Dacia din oraşul Mioveni, la care au participat aproximativ 15.000 de oameni. 

Noul model a fost prezentat de Yves Caracatzanis, director general al Dacia şi al Grupului Renault România. 

"Suntem azi cu toţii aici (...) pentru a ne cunoaşte mai bine, pentru a ne bucura de această zi, dar şi de rezultate. Cel mai recent şi mai important este noul Duster, prezentat vouă în premieră în România. Toate echipele noastre contribuie la acest succes: design, inginerie, fabricaţie, cumpărări, comerţ şi toate celelalte meserii", a spus Cracatzanis, potrivit Agerpres.

El le-a reamintit celor prezenţi la eveniment, cei mai mulţi salariaţi de la Dacia şi membri ai familiilor acestora, că uzina de la Mioveni se află în competiţie nu doar cu alţi producători auto, ci şi cu alte entităţi din cadrul Grupului Renault. 

"Competiţia cu alţi constructori şi cu alte uzine, precum Marocul, este dificilă. Şi e bine să fie aşa. Fără competiţie nu progresăm. Viitorul nostru şi viitorul copiilor noştri este legat de viitorul Dacia. (...) Activitatea şi modelele pe care le vom avea în viitor depind de noi. Competiţia pentru a ne construi viitorul o vom câştiga împreună, prin performanţă la toate nivelurile, în special prin calitate şi costuri optime", a mai spus directorul general al Dacia. 

Programul evenimentului "Renault day", ajuns la a patra ediţie, a mai inclus expoziţii de autoturisme, inclusiv un monopost de Formula 1 şi prototipul unui automobil 100% electric, demonstraţii şi competiţii sportive, ateliere şi programe dedicate copiilor. De asemenea, cei prezenţi au putut vizita unele secţii ale uzinei de la Mioveni şi au asistat la recitaluri artistice. 

Noul Duster, oferte

Noua versiune a modelului Duster de la Dacia a fost dezvăluită în premieră mondială pe 12 septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Cel mai bine vândut model al gamei la nivel internaţional, Duster se prezintă cu un nou design, atât la exterior, cât şi la interior, dar şi cu o serie extinsă de echipamente. Potrivit producătorului, în materie de motorizări noul Duster este echipat cu motoarele pe benzină SCe 115 (în versiunea 4X2) şi TCe 125 (în versiunile 4X2 şi 4X4) asociate cu o cutie de viteze manuală. 

În ceea ce priveşte oferta diesel, modelul propune blocul dCi 90 CP în versiunea 4X2 şi dCi 110 CP în versiunile 4X2 şi 4X4, combinate cu o cutie de viteze manuală. Motorul dCi 110 CP (în cazul versiunii 4X2) poate fi echipat cu cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj EDC. 

Lansat mai întâi sub marca Dacia, Duster este vândut începând din anul 2011 şi sub marca Renault în America Latină (Brazilia, Argentina, Mexic, Chile şi Columbia), precum şi în Rusia şi în India. Până în prezent, Duster a fost vândut în peste două milioane de exemplare în mai mult de o sută de ţări, sub cele două mărci. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel