Noul Drum al Mătăsii: Partener surpriză pentru China

Guvernul japonez intenţionează să coopereze cu China în cadrul iniţiativei Beijingului 'O centură, un drum', destinată creării unui nou Drum al Mătăsii.

Guvernul japonez intenţionează să coopereze cu China în cadrul iniţiativei Beijingului 'O centură, un drum', destinată creării unui nou Drum al Mătăsii, prin oferirea de sprijin financiare pentru parteneriatele public-privat, în condiţiile în care autorităţile de la Tokyo vor să îmbunătăţească relaţiile bilaterale cu vecinul asiatic, informează un articol publicat miercuri în cotidianul financiar nipon Nikkei, preluat de Reuters.

Cooperarea se va concentra pe sectorul mediului, modernizare industrială şi logistică, potrivit liniilor directoare elaborate de Guvernul de la Tokyo, susţine cotidianul financiar. Asistenţa japoneză va include credite, prin intermediul instituţiilor financiare susţinute de Guvernul nipon, pentru promovarea cooperării între firmele private japoneze şi cele chineze care lucrează la proiecte în terţe ţări.

China, cea mai mare putere comercială a lumii, a anunţat în 2013 o nouă iniţiativă denumită 'Drumul Mătăsii', destinată consolidării schimburilor comerciale între Asia, Rusia şi Europa. Până acum, Japonia a adoptat o atitudine prudentă faţă de această iniţiativă însă în ultimele luni a dat semnale că începe să îşi revizuiască atitudinea.

La o reuniune a directorilor de companii din Japonia şi China care a avut loc zilele trecute, premierul nipon Shinzo Abe s-a declarat încrezător că 'Japonia va putea să coopereze bine cu China.' La rândul său, preşedintele Chinei, Xi Jinping a declarat luna trecută la summitul APEC că relaţiile bilaterale dintre Japonia şi China vor fi relansate după mai mulţi ani în care au fost afectate de o dispută teritorială cu privire la insulele din Marea Chinei de Est.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26