Nouă pârtie de schi în România. Investiţie de 22 milioane euro

Prima investiție de anvergură în domeniul schiabil după 7 ani. Aproximativ 22 milioane de euro vor fi investite la Borșa pentru construcția unei pârtii de schi de 2650 m, iar Ministerul Turismului va contribui cu 90% din investiția de bază.

Proiectul prevede și o instalație de înzăpezit artificial, instalație de iluminat pârtia (iluminat pentru antrenamente și pentru competiții), finalizarea și modernizarea telegondolei, parcare auto etajată de 80 de locuri și mașini de bătut zăpada.

“Astăzi am semnat un proiect foarte important pentru dezvoltarea turismului din Maramureș. Pârtia de schi de la Borșa este doar un prim pas pentru dezvoltarea turismului 365 de zile/an mai ales că zonele montane din România sunt destinații atât pentru perioada de vară cât și pentru cea de iarnă. Așadar, aștept la minister încă un proiect de la Borșa destinat turismului din sezonul de vară. Proiectul pe care l-am semnat astăzi este unul ambițios, dar realizabil și voi reveni la Borșa pe cât de des este posibil pentru a vedea evoluția lucrărilor, așa cum am facut-o și astăzi. Pârtia de schi va fi destinată atât amatorilor de schi cât și pentru organizarea de competiții sportive și sper ca la finalul anului 2021, așa cum prevede contractul, să văd primii schiori pe pârtie”, a declarat Bogdan Trif, ministrul Turismului.

Ministrul Turismului urmează să semneze în perioada următoare încă trei proiecte importante pentru turismul din România la Constanța, Sibiu și Călărași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel