NOUĂ modificare privind ora de religie

Remus Cernea propune, printr-un proiect de lege, modificarea modalităţii de înscriere la ora de religie, astfel încât elevii care au împlinit vârsta de 14 ani să poată opta singuri dacă frecventează acest curs sau nu.

Actuala legislaţie prevede că doar elevul major poate să decidă singur în această privinţă.

'Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit această vârstă. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit acea vârstă', se arată în proiectul de lege iniţiat de Cernea.

Iniţiatorul spune în expunerea de motive că actuala legislaţie 'menţine o serie de ambiguităţi generatoare de confuzii şi noi abuzuri'.

Cernea precizează că, în prezent, legea educaţiei prevede că înscrierea elevului la ora de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, iar acest text nu este corelat cu Codul civil care spune: 'copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi aleagă liber confesiunea religioasă'.

'Fără o clarificare în privinţa acestei necorelări, elevii, părinţii şi profesorii vor fi puşi în situaţii dificile, care predispun la abuzuri şi încălcări grave ale drepturilor copilului. Dacă părinţii sunt atei şi copilul de 14 ani este credincios, oare îl vor înscrie părinţii la ora de religie?', mai arată Cernea în expunerea de motive. Proiectul de lege se află în dezbatere publică, la Camera Deputaţilor, până la 1 martie, după care intră în procesul legislativ. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel