Nou conflict cu Teodosie. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului la desființarea lucrărilor de la Biserica Izvorul Tămăduirii din Constanța

Nou conflict cu Teodosie. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului la desființarea lucrărilor de la Biserica Izvorul Tămăduirii din Constanța / Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului
Nou conflict cu Teodosie. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului la desființarea lucrărilor de la Biserica Izvorul Tămăduirii din Constanța / Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului a venit cu o reacție, după ce Tribunalul Constanța a decis să respingă apelul acesteia și să mențină autorizarea Primarului Municipiului Constanța pentru a desființa lucrările la Biserica Izvorul Tămăduirii.

La două zile după ce Tribunalul Constanța a decis să respingă apelul Arhiepiscopiei Tomisului și să mențină autorizarea Primarului Municipiului Constanța pentru a desființa „lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Constanța, zona Tomis Nord - Macul Roșu, cunoscută drept biserica de pe trotuar, reprezentanții instituției clericale au transmis un punct de vedere.

Referitor la decizia de demolare a lăcașului de cult al parohiei „Izvorul Tămăduirii”, Arhiepiscopia Tomisului precizează:

„Construim soluții pentru comunitate, nu demolări și interdicții

Juridic vorbind, și deciziile definitive pot fi atacate pe căi excepționale. Vom gândi care este cea mai bună cale. Dincolo de aceasta, suntem în continuare în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluții, pentru că nici Primăria nu dorește să-și lege numele de o asemenea demolare. 

În fond, nu se pune problema de demolare ci de relocare a unui locaș temporar de cult al Parohiei „Izvorul Tămăduirii”, căruia până acum nu i s-a găsit un loc potrivit. Biserica va respecta legea, dar legea nu poate fi împotriva interesului general al comunității“, precizează Arhiepiscopia Tomisului.

Tribunalul Constanța a menținut autorizarea Primăriei

Amintim, pe data de 13 decembrie 2021, dosarul 431/212/2020 a fost soluționat de completul Apel Civil 8 al Secției I Civile a Tribunalului Constanța, format din magistrații Felicia Ivan și Ionela Daniela Faur.

Instanța a decis respingerea apelului declarat de Arhiepiscopia Tomisului împotriva Hotarârea 8795/2020, din 16 octombrie 2020, a Judecătoriei Constanța, prin care instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de Primarul municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Tomisului.

Pe cale de consecință, Judecătoria a obligat Arhiepiscopia să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“.
 
Totodată, Primarul municipiului Constanţa a fost autorizat să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, bulevardul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat“, potrivit minutei judecătorești.
 
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătorul Ştefan Alexandru Toma, din Secţia civilă a Judecătoriei Constanța.

Hotărârea din 13 decembrie 2021 a Tribunalului Constanța este defintiivă, potrivit ZiuaConstanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel