Moldova, paralizată de viscol. Va fi bine de la anul, spun autoritățile

ninsori-abundente
ninsori-abundente

Nordul Moldovei este paralizat din cauza ninsorii puternice combinată cu vântul, care atinge 70 de kilometri pe oră. Sunt oameni blocați între nămeți pe drumuri naționale, iar responsabilii cu deszăpezirea nu pot face nimic până când nu se oprește ninsoarea. Ei își canalizează acum eforturile pentru găsirea sinistraților. Deși codul galben a fost până la ora 21, prognoza meteorologică arată că va continua să ningă până miercuri dimineață. 

Unica prioritatea a celor responsabili cu deszăpezirea, până în dimineața zilei de 13 decembrie, este găsirea și salvarea oamenilor care au rămas blocați în mașini, pe drumuri județene, naționale și europene, potrivit Adevărul.

Autorităţile spun că nu pot face o estimare a numărului de persoane sinistrate. La Botoşani, unde situaţia este similară, au fost salvaţi dintre nămeţi, până în seara zilei de 12 decembrie, în jur de 100 de persoane, iar utilajele continuă să intervină pentru deblocarea altora.
"Dacă cei de la Poliţie ar fi acţionat din timp şi n-ar fi permis nimănui să mai iasă din oraş, ar fi fost mai uşor cu deszăpezirea. Toate drumurile din judeţ sunt pline cu maşini abandonate pe marginea drumului. Este imposibil de trecut cu autogrederele pe acolo. Dacă ninge atât de tare şi mâine, nu cred că avem ce face în următoarele 24 de ore", a explicat unul dintre oamenii implicaţi în deszăpezire.
De cealaltă parte, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe furia naturi şi intenţionează să ia măsuri de la anul. "Nenorocirea a făcut ca ninsoarea să cuprindă tot judeţul. Facem eforturi foarte mari pentru a asigura accesul pentru toate situaţiile de urgenţă. Acolo unde este nevoie, vom pune înaintea acelor maşini o freză şi un autogreder pentru a face cărare până la locul intervenţiei. Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor va fi dotată cu parazăpezi. Vrem ca pe viitor să prevenim astfel de probleme. Totodată, mă gândesc să achiziţionăm un sistem cu terminale GPS, care vor fi montate pe fiecare utilaj. În acest fel vom putea afla în fiecare minut unde este respectivul utilaj şi dacă munceşte", a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Consorţiul care a câştigat contractul de deszăpezire, format din firmele Eky – Sam şi Ted Construct, are la dispoziţie pentru sutele de kilometri de drum din judeţ doar 14 răspânditoare (sărăriţe), 8 autogredere, 5 autofreze şi 5 încărcătoare. Numărul lor a fost suplimentat luni, cu 4 sărăriţe şi 4 autogredere. Utilajele sunt în prezent la stradă.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel