Noile cerințe obligatorii pentru beneficiarii de plăți APIA

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ministerul Agriculturii și Dzvoltării Rurale (MADR) a pus, luni, în dezbatere publică proiectul de ORDIN pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și al unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023.

Potrivit actului normativ, normele privind condiţionalitatea cuprind cerinţele legale în materie de gestionare prevăzute în dreptul Uniunii Europene, denumite în continuare SMR şi standardele privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor stabilite în Planul strategic PAC 2023-2027, denumite în continuare GAEC, enumerate în anexa III la Regulamentul (UE) 2021/2.115, în ceea ce privește următoarele domenii specifice:

a) clima și mediul, inclusiv apa, solul și biodiversitatea ecosistemelor;

b) sănătatea publică și sănătatea plantelor;

c) bunăstarea animalelor.

Noul ordin, emis de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prevede că normele privind condiţionalitatea se aplică intervențiilor sub formă de plăți directe și intervențiilor pentru dezvoltare rurală, prevăzute la art. 16 alin. (2) și alin. (3) lit. a) și art. 70 și 71 din Regulamentul (UE) 2021/2.115, respectiv:

a) plăţile directe decuplate: sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității; sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității; sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri; schemele pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor (ecoschemele);

b) plățile directe cuplate: sprijin cuplat pentru venit în sectorul vegetal; sprijin cuplat pentru venit în zootehnie;

c) plățile pentru: angajamente în materie de mediu și climă și alte angajamente în materie de gestionare; constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice anumitor zone; menținerea suprafețelor împădurite prin PNDR.

Normele privind condiționalitatea se aplică și măsurilor de dezvoltare rurală prevăzute la art. 22, 28, 29 și 34 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 din cadrul PNDR 2014-2020 și la art. 43 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 din cadrul PNDR 2007-2013, atunci când cheltuielile pentru angajamentele aflate în derulare din PNDR 2014-2020 sunt finanțate din bugetul Planului strategic PAC 2023-2027.

Actul normativ mai prevede că fermierii și alți beneficiari care primesc plăţi directe sau plăți anuale prin intervențiile și măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) și (3) trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploataţie agricolă şi pe tot parcursul anului de cerere.

Noile norme privind condiţionalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și al unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală sunt enumerate și descrise pe larg în Anexa care face parte integrantă din noul ordin și pe care o puteți consulta aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel