Noi RESTRICȚII în ITALIA. Se aplică și TURIȘTILOR

Noi RESTRICȚII în ITALIA. Se aplică și TURIȘTILOR / Foto: Pixabay, de Gerhard G.
Noi RESTRICȚII în ITALIA. Se aplică și TURIȘTILOR / Foto: Pixabay, de Gerhard G.

Italia anunță noi restricții. Vor fi valabile și pentru turiști.

Începând de marți, 1 februarie, în Italia intră în vigoare noi restricții legate de coronavirus. Acestea se vor aplica şi călătorilor din alte ţări, informează Agerpres, citând dpa.

Persoanele care vor intra în Italia din alte ţări ale Uniunii Europene şi prezentau dovada unui test negativ sau un certificat ce demonstra că au trecut prin COVID-19 nu vor mai trebui să prezinte un test negativ începând de marţi. Din cauza contagiozităţii ridicate a variantei Omicron, un test era obligatoriu până acum pentru toate persoanele, indiferent de statutul lor.

Vaccinarea anti-COVID, obligatorie în Italia pentru persoanele de peste 50 de ani



De la începutul lui ianuarie, vaccinarea împotriva COVID-19 a devenit obligatorie în Italia pentru persoanele de peste 50 de ani. Începând de marţi, persoanele din acest grup de vârstă care nu au fost imunizate - sau nu au primit doza a doua sau doza booster în pofida faptului că au avut posibilitatea să o facă - vor plăti o amendă de 100 de euro.

Măsura va rămâne în vigoare până pe 15 iunie şi se va aplica tuturor locuitorilor de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.

Începând din 15 februarie, persoanele din acest grup de vârstă vor trebui de asemenea să prezinte la serviciu dovada vaccinării sau a trecerii prin boală şi vor fi obligate să lucreze în telemuncă dacă nu vor putea prezenta o astfel de dovadă.

Restricții și pentru mersul la cumpărături, deși 81% din populaţie a fost vaccinată împotriva COVID-19



Angajaţii sub 50 de ani trebuie să prezinte de asemenea un test cu rezultat negativ. Cei care vor încălca această măsură sunt pasibili de amenzi situate între 600 şi 1500 de euro.

Sunt schimbări şi în ceea ce priveşte mersul la cumpărături. Începând de marţi, clienţii librăriilor, băncilor sau oficiilor vor trebui să prezinte cel puţin un test negativ pentru a putea intra. Regula nu se va aplica în supermarketuri şi farmacii.

În Italia, ţară cu circa 60 de milioane de locuitori, aproape 81% din populaţie a fost vaccinată împotriva COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel