Noi buletine electronice. E oficial: Vom avea termenul „sex” și va lipsi tricolorul

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu a făcut noi anunțuri privind cărțile de identitate electronice.

„În ceea ce privește cartea electronică de identitate, de la momentul respectiv, în transparență decizională, s-a precizat explicit în anexă că acest document, pentru proiectul pilot, va conține mențiunea «gen». Dar tot proiectul stabilește că sunt doar două opțiuni: feminin și masculin. Nu există niciun fel de altă intervenție”, a transmis directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, chestorul Giulescu. Ulterior, acesta a anunțat că este posibil ca formularea finală să fie „sex”, nu „gen”.

Cartea electronică de identitate va conține obligatoriu drapelul UE

„Pe de altă parte, având în vedere faptul că actul de identitate are ca funcție principală stabilirea identității persoanei și legitimarea, acesta are și o funcție secundară: este document de călătorie. În aceste condiții, suntem obligați să respectăm regulamentul Uniunii Europene 1157/2019. Acest regulament stabilește niște condiții esențiale. În primul rând sunt necesare elemente de identificare vizuală stabilite de Uniune, respectiv steagul Uniunii Europene, pentru acest document cu care cetățenii își pot exercita dreptul la liberă circulație”, a adăugat el.

„Suntem obligați să introducem steagul Uniunii, în interiorul căruia se află indicativul României format din două caractere. Totodată, acest regulament stabilește că suntem obligați să respectăm un standard ICAO. Standardul ICAO ne obligă să structurăm formatul documentului având în vedere niște zone obligatorii tocmai pentru ca acest document să poată fi citit electronic și să poată fi ușor de identificat vizual anumite câmpuri”, a mai spus Giulescu.

Noua carte de identitate simplă, fără cip, va conține tricolorul

„Astfel, după cum observați, în câmpul de sus sunt precizate expres ce elemente pot fi introduse. Întrucât prin regulament suntem obligați să introducem steagul Uniunii, pentru identificarea națională am păstrat stema națională. Pe documentul de identitate simplu, pe cartea simplă (n.r., fără elemente electronice) se pot observa steagul României și stema națională”, a continuat chestorul.

Acesta a mai menționat că proiectul pilot al cărții de identitate simple, fără cip, va fi lansat probabil în următoarele patru luni. Proiectul cărții electronice de identitate a fost lansat deja în Cluj-Napoca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel