€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Nivel de radiaţii „extrem de ridicat“ la reactorul 4 al centralei Fukushima - oficial american

 

Bazinul de stocare al reactorului 4 al centralei nucleare Fukushima nu mai conţine apă, ceea ce are ca efect niveluri "extrem de ridicate" ale radiaţiilor, a declarat miercuri preşedintele Autorităţii americane pentru reglementare nucleară (NRC).

„În plus faţă de cele trei trei reactoare care erau în funcţiune în momentul incidentului, cel de-al patrulea reactor constituie, de asemenea, de acum, un motiv de îngrijorare. Acest reactor nu era în funcţiune în momentul cutremurului“, a declarat preşedintele NRC, Gregory Jaczko, în cadrul unei audieri în Congres.

„Credem că a fost o explozie de hidrogen la nivelul acestui reactor“, a explicat el.

„Credem că incinta de securitate secundară a fost distrusă, că nu mai există apă în bazinul de stocare a combustibilului folosit şi că nivelul radiaţiilor este extrem de ridicat, ceea ce ar putea pune în pericol operaţiunile“, desfăşurate la faţa locului pentru evitarea unei catastrofe, a adăugat el.

sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close