Decizie privind conducerea DNA. Birchall, verificări privind demisia lui Marius Iacob: Regret acest lucru

Ana Birchall a făcut mai multe declarații, la CSM.

Călin Nistor află astăzi dacă mandatul său la conducerea interimară a DNA se va opri sau va fi prelungit cu încă 6 luni. 

"Am fost la şedinţa procurorilor, prim-procurorilor şi am de gând să continui aceste discuţii. Când declanşez procedura, va fi una care va conduce la un rezultat bazat pe profesionalism şi responsabilitate. Mă interesează ca în orice funcţie să fie oameni competenți. Vreau să asigur o bază de selecţie foarte mare. Am început aceste discuţii. Voi anunţa totul cu transparență. Criteriile le vom anunţa la momentul respectiv", a declarat Ana Birchall.

Situaţia lui Marius Iacob

Ministrul Ana Birchall vrea să afle cum a fost posibil ca demisia adjunctului DNA, Marius Iacob, să fie rătăcită în sertarele angajaților, cinci luni. Documentul nu a ajuns la Cotroceni astfel încât președintele Iohannis să semneze decretul eliberării din funcție.

"Eu îmi cer scuze opiniei publice pentru ce s-a întâmplat. Am preluat, la sfârşit de aprilie, mandatul de interimar. Lucrarea aceasta era din 20 martie. La preluarea mandatului interimar apărea ca o lucrare scăzută, rezolvată. În momentul în care am descoperit acest incident grav, am trimis tardiv această solicitare, cererea de revocare, preşedintelui Iohannis şi am dispus intern o investigație a corpului de control. Aştept rezultatul, raportul şi, în funcţie de acesta, voi dispune toate măsurile legale care se impun în această situaţie. Eu regret acest lucru. M-a supărat foarte mult. Este un lucru pe care nu îl tolerez şi nu-l voi tolera", a mai declarat ministrul Justiţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel