Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Daniel Constantinescu, a fost pus pe lista persoanelor urmărite de Poliţia Română.
Decizia a fost luată la scurt timp după ce Tribunalul Bucureşti a decis arestarea sa. Nicuşor Constantinescu se află în prezent în Statele Unite ale Americii, unde a fost operat.
Conform imformațiilor de pe site-ul oficial al Poliției Române, Nicușor Constantinescu este posesor al Mandatului de Arestare Preventivă nr.3/CP din 23.07.2014 emis pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat în dosarul penal nr.17805/3/2014 pentru comiterea a 3 infractiuni de complicitate la abuz in serviciu prev de art.48, al.1 CP raportat la art.13 ind.2 din legea 78/2000( modif. prin Legea 187/201), 12 infractiuni de abuz in serviciu prev de art.246 CP şi 9 infractiuni de abuz in serviciu prev. de art.246 CP (Cod Penal din 1969).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu