Nicuşor Constantinescu a fost achitat, vineri, 23 martie, în dosarul în care iniţial a fost condamnat la şase ani de închisoare.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost achitat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care era acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curţii de Conturi şi nu a respectat dispoziţiile legale privind prelungirea unor certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale eoliene.
Iniţial, în iunie 2016, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 6 ani închisoare cu executare de către Tribunalul Bucureşti, pentru comiterea a 21 de infracţiuni de abuz în serviciu şi 3 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Vineri, Curtea de Apel Bucureşti i-a admis apelul lui Nicuşor Constantinescu şi a decis achitarea lui.
Cine a mai fost achitat
În acelaşi dosar, a fost achitat şi Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa). Acesta primise la instanţa de fond o condamnare de 4 ani şi 5 luni închisoare.
Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către părţile civile Marian Turbatu, SC Romwind SRL şi SC Energii Alternative SRL.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
[citeste si]
Constantinescu, în penitenciar
În prezent, Nicuşor Constantinescu se află în penitenciar, unde execută o condamnare de 5 ani închisoare primită în dosarul Centrului Militar Constanţa. El mai are o condamnare de 15 ani, care nu este definitivă. Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de DNA în mai 2014, pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu