Nicolau rupe tăcerea! Ce spune despre zvonul fals că a fost propus la șefia TVR

valentin-nicolau
valentin-nicolau
Valentin Nicolau rupe tăcerea în legătură cu zvonul fals care a circulat în presă, conform căruia a fost propus de PSD la șefia TVR. După ce Claudiu Săftoiu a demisionat din fruntea TVR, s-a vorbit despre numirea lui Rareș Bogdan. La scurt timp, Mediafax a publicat o informație, venită pe surse, care spunea că Valentin Nicolau este propunerea PSD pentru același post. Valentin Nicolau s-a prezentat, luni, la Parlament, fără să știe despre ce este vorba. Apoi, lucrurile s-au clarificat. Propunerea oficială pentru șefia TVR este Rareș Bogdan și aparține PNL. Nicolau scrie pe blogul său că s-a prezentat, luni, la Parlament sperând că "politicienii au conștientizat situația dramatică în care se află TVR", dar s-a înșelat.

”Nu voi putea înțelege niciodată de ce TVR, ca și alte instituții din România, sunt privite și tratate ca feude politice. Prea multă politică și din ce în ce mai puțin profesionalism.

Ieri, am crezut că am fost solicitat să preiau conducerea interimară a TVR pentru experiența și rezultatele obținute în mandatele anterioare, pentru faptul că am făcut parte timp de trei ani din Consiliul de Administrație al televiziunilor europene (EBU – European Broadcasting Union), pentru că am un doctorat în domeniu (televiziune publică), pentru că de 24 de ani construiesc și conduc instituții culturale și de media. Am răspuns solicitării, sperând că politicienii au conștientizat situația dramatică în care se află TVR, în urma faptului că tot ei au dat instituţia pe mâna unor servanți a căror singură calitate a fost aceea de a le fi obedienți. Că au ajuns la concluzia că soluția ieșirii din criză nu mai poate fi decât una bazată pe competență, că e nevoie de realism și normalitate. Se pare că, în parte, m-am înșelat. Chiar dacă unii înțeles, sunt încă politicieni pentru care conducătorul unei instituții media publice nu poate fi decât un vătaf politic.

Indiferent cum vor evolua lucrurile, voi continua să reprezint salariații TVR în următorul Consiliu de Administrație, evident, dacă aceștia vor dori. Sunt dispus să „trag” pentru reconstrucția TVR, dacă există voință politică lăsată apoi pe seama profesioniștilor”, a scris Valentin Nicolau.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel