Atacantul brazilian Neymar a fost condamnat de justiţia din ţara sa natală la plata unei amenzi de 3,3 milioane de dolari.
Consiliul municipal din Mangaratiba i-a aplicat patru amenzi vedetei echipei de fotbal Paris Saint-Germain pentru "încălcări ale legislaţiei privind mediul înconjurător în construcţia unui lac artificial pe domeniul jucătorului'", potrivit unui comunicat.
"Sancţiunile se ridică la peste 16 milioane de reali (3,3 milioane de dolari)", se precizează în comunicatul autorităţilor locale, o sumă stabilită de Parchetul din Mangaratiba, o zonă turistică situată la aproximativ 130 de kilometri de Rio de Janeiro, unde Neymar deţine un conac, scrie Agerpres.
Printre "zecile de infracţiuni" identificate, autorităţile au citat "executarea fără autorizaţie a lucrărilor supuse controlului de mediu", captarea şi deturnarea apei râului fără autorizaţie, precum şi "săparea terenului şi îndepărtarea vegetaţiei fără autorizaţie".
Pe 22 iunie, în urma plângerilor de pe reţelele de socializare, autorităţile au constatat mai multe încălcări ale legislaţiei de mediu la proprietatea de lux a starului brazilian, unde muncitorii construiau un lac artificial şi o plajă.
Neymar are la dispoziţie 20 de zile pentru a face apel.
Atacantul brazilian este cel mai scump fotbalist al planetei începând din august 2017, când Paris Saint-Germain a acceptat să plătească suma de 222 de milioane de euro, contravaloarea clauzei de reziliere a contractului lui Neymar cu fostul său club, FC Barcelona.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu