Fiica fratelui premierului este angajată, împreună cu soţul ei, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj. Acesta ar fi motivul pentru care Boc nu-l înlocuieşte din funcţie pe directorul instituţiei, Ion Pantelimon.
Este vorba de Dorina Perşa Boc, şeful compartimentului de relaţii publice, şi care este nepoata premierului, "cu salariu de peste 4.000 de lei", conform lui Jorj. Soţul acestiea, Dan Perşa Boc, este şeful unui serviciu din cadrul DRDP, "cu salariu de peste 5.000 de lei", după cum mai arată preşedintele PSD Cluj-Napoca. Jorj mai subliniază că cei doi soţi au fost introduşi în instituţie chiar de către Pantelimon, când acesta a fost numit în funcţie, potrivit ziuadecj.ro.
Conform declaraţiei de avere a Dorinei Perşa Boc, salariul anual al fiecăruia dintre cei doi soţi ajunge la aproape 28.000 de lei fiecare. Dan Perşa Boc are 37 de ani şi este şef de serviciu trafic la DRDP încă din iulie 2009. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai", în 2006, şi horticultura, la USAMV, în 1998. "A fost un concurs la care m-am înscris. E greşit să fii angajat la DRDP?" a răspuns Dorina Perşa Boc.
Înainte de a fi şef al departamentului de comunicare al DRDP, Perşa-Boc a fost angajată a punctului de lucru al Primacons Group din Cluj, pe postul de secretară, iar înainte de această funcţie a administrat pensiunea părinţilor ei, Pensiunea Maria, din satul natal Răchiţele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu