Nepal. Un tigru care ar fi ucis un om, capturat în urma unei operaţiuni de anvergură

Responsabilii pentru fauna sălbatică din Nepal au capturat luni un tigru despre care se crede că ar fi ucis un bărbat în vârstă de 71 de ani în afara unei zone protejate din sud-vestul Nepalului, a informat un oficial local, citat de DPA.

O echipă formată din 30 de persoane, ajutată de patru elefanţi, a fost desfăşurată în Parcul Naţional Bardia, pentru a da de urma felinei, a indicat Ashok Bhandari, paznicul parcului. 'Am folosit o armă cu tranchilizante şi am dus tigrul la centrul nostru de salvare', a declarat el pentru DPA. Tigrul, o femelă de 15 ani - potrivit specialiştilor - a atacat duminică un bărbat în timp ce acesta hrănea porcii în afara casei sale, aflată lângă parc, iar o operaţiune de căutare a felinei a fost lansată imediat.

Potrivit lui Bhandari, este foarte puţin probabil ca tigrul să fie eliberat din nou în sălbăticie, dată fiind starea sa de sănătate proastă. Este posibil ca animalul să se fi aventurat în afara habitatului său după ce a pierdut o luptă teritorială cu un tigru mai tânăr şi mai puternic, a adăugat acesta. Tigrul va sta sub observaţie timp de o lună, apoi se va lua o decizie cu privire la acesta - dacă va fi eliberat sau, mai probabil, trimis la o grădină zoologică. Nepalul găzduieşte 235 de tigri sălbatici, care trăiesc în zone protejate în câmpiile sudice ale ţării, de-a lungul graniţei cu India.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel