Nemulţumire printre angajaţii serviciului de meteorologie din SUA, după atacurile lui Donald Trump

[] []

10 sep 2019 / 10:49
Salveaza PDF Comentarii

Funcţionarii serviciului public american de meteorologie au intrat în rezistenţă deschisă împotriva preşedintelui Donald Trump, pe care îl acuză că vrea să politizeze o instituţie a cărei integritate ştiinţifică este extrem de respectată, comentează marţi AFP. 

Totul a început duminică, 1 septembrie, când Donald Trump a scris pe Twitter că statele 'Carolina de Sud, Carolina de Nord, Georgia şi Alabama' vor fi 'foarte probabil afectate (mult) mai puternic decât era prevăzut' de către uraganul Dorian, apărut cu câteva zile înainte în Atlantic. Fix 20 de minute mai târziu, biroul National Weather Service (Serviciul Naţional de Meteorologie) din Birmingham, în Alabama, a scris pe Twitter: 'Alabama NU va fi supus impactului Dorian. Repetăm: niciun impact al uraganului Dorian nu va fi resimţit în Alabama'. Nu se ştie de ce preşedintele a inclus Alabama în lista sa iniţială. Gustul pentru hiperbolă? Dorinţa de a se arăta activ locuitorilor din acest stat? În orice caz, el a persistat. Opt postări pe Twitter în următoarele zile şi o hartă prezentată în Biroul Oval unde, cu o dungă neagră, Alabama se găsea inclus pe traiectoria potenţială a uraganului. Dorian nu a ajuns în Alabama. Nici măcar nu a intrat pe teritoriul SUA, reîntorcându-se în largul Coastei de Est în direcţia Canadei.

Însă Casa Albă ar fi pus presiune asupra înalţilor responsabili politici ai Administraţiei Oceanice şi Atmosferice (NOAA), sub tutela căreia se află serviciile meteo, pentru ca ei să îşi dezavueze propriii experţi, în special pe autorii faimoasei postări pe Twitter de la Birmingham. Secretarul pentru comerţ Wilbur Ross ar fi mers într-atât de departe încât i-ar fi ameninţat pe înalţii responsabili dacă nu vor publica un comunicat prin care să îi ia apărarea preşedintelui, conform New York Times. Urmarea: informaţiile iniţiale au arătat că un vânt de forţă tropicală 'ar putea lovi Alabama', a transmis NOAA vineri seară, criticând biroul său din Alabama că a vorbit 'în termeni absoluţi'. Probabilitatea de vânt puternic (dar nu de categoria uragan) în Albama oscila la început între 0 şi 20%. Această laşitate politică i-a stupefiat pe meteorologici, iar şeful Serviciului Naţional de Meteorologie însuşi, Louis Uccellini, şi-a apărat angajaţii public, luni, în timpul conferinţei anuale a meteorologilor, care are loc chiar în Alabama. 'Când telefoanele şi reţelele de socializare au început să se agite aproape de ora 10:00 dimineaţa la 1 septembrie, ei au pus capăt la ceea ce considerau a fi zvonuri', a explicat Louis Uccellini.

'Biroul din Birmingham a făcut acest lucru pentru a împiedica orice panică', a spus el, după care a cerut publicului să îi aplaude pe meteorologii săi. Sala a răspuns prin aplauze în picioare. 'Este păcat că a devenit o situaţie politică', şi-a exprimat regretul un meteorolog de la un serviciu privat care a asistat la scenă, Bill Murray, preşedinte al The Weather Factory din Birmingham. 'Munca noastră este de a salva vieţi cu previziunile noastre meteo, nu să ne preocupăm de politică', a adăugat el, citat de AFP. 'Susţinem pe deplin serviciul meteo din Birmingham, toţi meteorologii îl susţin', a mai spus el.

Previziunile meteo, în special în privinţa uraganelor, sunt un subiect extrem de sensibil. Centrul Naţional al Uraganelor este un mic serviciu cu sediul la Miami, care depinde de NOAA şi are exclusivitatea previziunilor oficiale. O previziune eronată sau prea limitată privind itinerariul poate duce la pierderea de vieţi, însă o previziune prea largă poate conduce la evacuarea inutilă a milioane de persoane. Exactitatea previziunilor privind cursul unui uragan are încă o marjă de eroare de ordinul a circa 100 de kilometri la 48 de ore, dar s-a îmbunătăţit semnificativ începând cu anii 1970, până în punctul în care la începutul anilor 2000 Centrul pentru Uragane a putut să producă hărţi la patru şi cinci zile, care sunt la fel de bune ca hărţile la trei zile din anii 1990. Bill Murray a spus că previziunile privind Dorian au fost 'o poveste de succes', pentru că au arătat imediat că uraganul va evita Florida. 'Aeroportul din Miami nu a fost deloc închis', a afirmat el. În ceea ce îl priveşte, Donald Trump a postat în weekend pe Twitter că acest caz a fost întreţinut artificial de media care produc 'ştiri false' ('fake news'). Însă el ar putea continua marţi, când şeful NOAA, Neil Jacobs, urmează să susţină un discurs în cadrul conferinţei anuale de meteorologie. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24