Neinvitarea lui Iohannis la Ziua Aviaţiei. Ţuţuianu: A fost o gafă

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a spus că îşi doreşte să aibă o relaţie instituţională constructivă cu preşedintele Klaus Iohannis, arătând că neinvitarea acestuia la manifestările privind Ziua Aviaţiei a fost ''o gafă'' pe care şi-o asumă. De asemenea, a spus că a declanşat o anchetă internă.

"Mi-am propus să construiesc o relaţie instituţională constructivă cu preşedintele României, bazată pe respect, transparenţă şi corectitudine. Discuţiile foarte aplicate pe care le-am purtat, atât direct, cât şi în foruri reprezentat de CSAT, pe tema esenţială a înzestrării Armatei, precum şi prezenţa mea în calitate de ministru al Apărării alături de preşedinte la momente importante pe agenda publică a securităţii naţionale (...) vin în susţinerea parcursului relaţiilor instituţionale corecte pe care mi le-am propus în relaţia cu preşedintele României', a afirmat Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.

A precizat că a fost declanşată o anchetă administrativă în cazul neinvitării preşedintelui Iohannis la manifestările de Ziua Aviaţiei şi că vor fi luate măsuri în consecinţă. "Momentul generat în procesul de transmitere a invitaţiilor de participare la sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi Forţelor Aeriene a fost o gafă, o situaţie regretabilă cauzată de disfuncţionalităţi de natură birocratică în derularea procedurilor de protocol. Mi-am asumat această disfuncţionalitate la modul cel mai direct posibil prin transmiterea imediată a comunicatului de presă prin care am explicat circumstanţele erorii. (...) Relaţiile MApN cu Preşedinţia României sunt şi vor rămâne în zona corectitudinii şi respectului", a spus, potrivit Agerpres. ministrul. Ţuţuianu a dat asigurări că vor fi luate 'măsuri de corecţie în regim de urgenţă, astfel încât asemenea erori să nu mai fie posibile".  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel