Neagu Djuvara, înhumat duminică la Cimitirul Bellu

Neagu Djuvara va fi înhumat duminică la Cimitirul Bellu, iar slujba de înmormântare se va ţine la Catedrala 'Sfântul Vasile cel Mare'.

Istoricul Neagu Djuvara va fi înhumat duminică, la Cimitirul Bellu, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Catedrala greco-catolică 'Sfântul Vasile cel Mare', anunţă Episcopia Greco-Catolică de Bucureşti, într-un comunicat transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, sicriul cu trupul neînsufleţit al istoricului şi scriitorului Neagu Djuvara va fi depus vineri la Catedrala greco-catolică 'Sfântul Vasile cel Mare' din str. Polonă nr. 50.

Cei care l-au cunoscut pe Neagu Djuvara pot să îi aducă un ultim omagiu şi să se roage pentru odihna sufletului său vineri, între orele 17,00 şi 21,00, şi sâmbătă, între orele 9,30 şi 21,00, precizează comunicatul.

Slujba de înmormântare (Prohodul) va avea loc la Catedrala greco-catolică 'Sfântul Vasile cel Mare' duminică, începând cu ora 12,00, fiind prezidată la cererea expresă a defunctului de episcopul greco-catolic de Bucureşti. La invitaţia familiei, vor fi prezenţi un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române şi parohul comunităţii catolice de limbă franceză din Capitală.

Sicriul va fi condus apoi la mormântul familiei Djuvara din Cimitirul Bellu, unde episcopul va rosti dezlegarea. Vor fi aduse onorurile militare cuvenite pentru un Cavaler al Ordinului Naţional 'Steaua României', se mai arată în comunicat.

[citeste si]







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
Scarlett Johansson, un nou single

George Mihail Pârvan / 20 apr, 21:22


TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.
Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.11