NATO, UE și Marea Britanie, reuniune excepțională dedicată apărării europene

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

O reuniune excepțională dedicată apărării europene va avea loc pe data de 3 februarie 2025.

Liderii Uniunii Europene, Marii Britanii şi secretarul general al NATO se vor întâlni pe 3 februarie în Belgia pentru o reuniune excepţională dedicată apărării europene, a anunţat luni preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, relatează AFP și Agerpres.

Întâlnirea între şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre UE, secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi premierul britanic, Keir Starmer, va avea loc la două săptămâni după ce Donald Trump va prelua mandatul de preşedinte al SUA, pe 20 ianuarie.

Atitudinea viitoarei administraţii americane faţă de sprijinul occidental pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei este un subiect de mare îngrijorare pentru europeni şi pentru NATO.

"Cred că împărtăşim aceeaşi evaluare a ameninţărilor cu care se confruntă Europa", a scris Antonio Costa în scrisoarea sa de invitaţie adresată liderilor, menţionând în special războiul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu.

Potrivit preşedintelui Consiliului European, discuţia liderilor se va concentra pe "două mari principii".

"În primul rând, Europa trebuie să îşi asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare", a spus el în scrisoare. "Ea trebuie să devină mai rezilientă, mai eficientă, mai autonomă", a afirmat fostul premier portughez.

"Făcând acest lucru, ea va deveni un partener transatlantic mai puternic, inclusiv în cadrul NATO", a mai spus el.

Motivul este unul întemeiat: viitorul preşedinte american Donald Trump le cere cu regularitate europenilor să plătească mai mult dacă doresc să beneficieze în continuare de protecţia SUA.

"Avem ceva numit ocean între noi, nu-i aşa? De ce să plătim miliarde şi miliarde de dolari mai mult decât Europa?", a declarat recent Trump pentru presă.

Preşedintele american reales în noiembrie a declarat marţi că membrii Alianţei Nord-Atlantice ar trebui să cheltuiască 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare, o creştere uriaşă faţă de obiectivul actual de 2% şi un nivel pe care nicio ţară NATO, inclusiv SUA, nu îl atinge în prezent, un obiectiv considerat puţin realist la Bruxelles.

În scrisoarea sa de invitaţie, Antonio Costa a menţionat, de asemenea, un "interes comun de a coopera mai strâns la nivel european" în materie de apărare, menţionând totodată că "statele membre vor fi întotdeauna responsabile pentru forţele lor armate".

Această reuniune informală va avea loc la Château de Limont, la circa 20 de kilometri de oraşul Liege, în Belgia. Ea va fi prima de acest gen cu participarea Marii Britanii după ani de tensiuni legate de Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel