NATO se retrage definitiv din Afganistan, după 13 ani de război

Forţa combatantă a NATO (ISAF) își va coborî steagul la cartierul general din Kabul, duminică, după 13 ani de război în Afganistan, într-o ceremonie care marchează retragerea sa definitivă din țară.

NATO a comunicat detalii despre această ceremonie abia în ultimul moment, duminică, din cauza ameninţării atentatelor sau atacurilor armate ale talibanilor, care au vizat capitala afgană în mai multe rânduri în ultimii ani.

La 1 ianuarie misiunea "Susţinere Hotărâtă", ce vizează ajutorarea şi formarea armatei afgane, va prelua ştafeta, cu 12.500 de oameni, de la misiunea de luptă a ISAF.

Drapelul ISAF va fi coborât duminică, la Kabul, transmite Mediafax. ISAF a fost alcătuită din 130.000 de militari provenind din aproximativ 50 de ţări, în 2011, perioada de vârf a angajării NATO în această ţară.

Forţele de securitate afgane, din care fac parte 350.000 de oameni, asigură de acum singure securitatea împotriva talibanilor care au condus ţara în perioada 1996-2001.

Însă Statele Unite vor continua să furnizeze o susţinere aeriană afganilor şi ar putea să intervină în mod direct în cazul unei avansări rapide a talibanilor.

Vezi și: Acord SUA-Afganistan: Ce se va întâmpla cu trupele americane

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel