NATO pregăteşte primul summit cu Joe Biden

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat marţi că a discutat la telefon cu preşedintele american, Joe Biden, pentru a pregăti summitul Alianţei şi a face un bilanţ al numeroaselor provocări viitoare.

"A fost o plăcere să vorbesc cu @POTUS (preşedintele Statelor Unite) şi să îl felicit pentru învestire. Este un nou capitol pentru Alianţa Nord-Atlantică. Mă bucur să îl întâmpin la summitul NATO şi să lucrez în strânsă colaborare cu el", a scris Jens Stoltenberg într-un mesaj pe contul său de Twitter.

Secretarul general al NATO "şi-a exprimat satisfacţia pentru accentul pus de preşedintele Biden asupra reconstrucţiei alianţelor", subliniind că "NATO este locul unde europenii şi americanii se întâlnesc în fiecare zi şi că împreună vom putea face faţă provocărilor pe care niciuna din ţările noastre nu le poate înfrunta singură".

Următorul summit al NATO "se va ţine la Bruxelles în cursul anului" şi "liderii vor lua decizii pentru a face Alianţa noastră şi mai puternică", a precizat Jens Stoltenberg. Data summitului va depinde de rezultatele în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 în Europa, transmite Agerpres.

Sediul Alianţei este la Bruxelles



Discuţia cu preşedintele Biden s-a concentrat asupra "diverselor provocări cu care se confruntă aliaţii NATO, cum ar fi lupta împotriva terorismului internaţional, în special în Afganistan şi Irak, relaţiile cu Rusia şi implicaţiile pentru securitate ale ascensiunii Chinei", a spus el. Aceste provocări în materie de securitate necesită "menţinerea impulsului pentru creşterea cheltuielilor de apărare, pentru a asigura securitatea naţiunilor noastre într-o lume imprevizibilă", a adăugat el.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a propus preşedintelui american să organizeze pentru el o întâlnire specială cu toţi liderii UE. Instituţiile europene au, ca şi NATO, sediul la Bruxelles şi ideea este de a organiza aceste două reuniuni în acelaşi timp, a precizat o sursă diplomatică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel