NATO anunţă că vrea menţinerea capabilităţilor defensive, inclusiv în estul Europei

Rusia - Ucraina
Rusia - Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică nu va renunţa la capabilităţile militare din statele membre situate în estul Europei, anunţă organizaţia, în contextul negocierilor dintre SUA şi Rusia pe tema garanţiilor de securitate.

"NATO nu va renunţa la abilitatea de a ne proteja şi a ne apăra unii pe alţii, inclusiv prin prezenţa trupelor în partea de est a Alianţei", a declarat vineri seară Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, conform Reuters.

"Respingem orice idee privind sfere de influenţă în Europa. Vom răspunde de fiecare dată la orice deteriorare a mediului de securitate, inclusiv prin consolidarea apărării colective. Alianţa Nord-Atlantică este vigilentă şi continuă să evalueze necesitatea consolidării capabilităţilor în partea de est a Alianţei", a precizat Oana Lungescu.

Oficialul NATO a făcut declaraţiile în contextul negocierilor dintre SUA şi Rusia privind securitatea în Europa. Administraţia Vladimir Putin argumentează, în solicitările privind garanţiile de securitate, că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria, conform Mediafax.

VEZI ȘI: Macron merge în Germania, în contextul negocierilor SUA-Rusia şi consolidării autonomiei UE

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care vrea consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, se va deplasa marţi la Berlin, pentru o întrevedere cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, iar pe agenda discuţiilor figurează criza din Ucraina şi solicitările ruse privind garanţii de securitate.

"Cancelarul Olaf Scholz îl va primi marţi, 25 ianuarie, pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care va efectua o vizită la Biroul cancelarului. În centrul discuţiilor este începerea mandatului Franţei la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi Preşedinţia germană a G7, precum şi teme internaţionale curente. Vor discutate şi subiecte de pe agenda bilaterală", anunţă Guvernul Germaniei, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

"Va fi discutată inclusiv situaţia de la frontierele Ucrainei", a declarat Christiane Hoffmann, purtătoarea de cuvânt a Guvernului de la Berlin, conform postului german N-TV.

Întâlnirea lui Emmanuel Macron cu Olaf Scholz intervine în contextul negocierilor dintre SUA şi Rusia pe tema garanţiilor de securitate. Moscova cere garanţii că NATO nu va continua extinderea spre est şi vrea diminuarea efectivelor şi capabilităţilor militare NATO din România şi Bulgaria.

Emmanuel Macron propune consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene şi a semnalat intenţia de a trimite trupe în România pentru consolidarea apărării pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice. Uniunea Europeană solicită să fie implicată direct în negocierile dintre Statele Unite şi Rusia privind arhitectura de securitate în Europa. "Următoarele săptămâni trebuie să ne permită să realizăm o propunere europeană în sensul construirii unei noi ordini în materie de securitate şi stabilitate", a afirmat Emmanuel Macron, în contextul în care Franţa deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. "Europa trebuie să construiască în sfârşit o ordine a securităţii colective pe continentul nostru. Este necesară reînarmarea strategică a Europei, în calitatea de putere a păcii şi echilibrului", a subliniat Emmanuel Macron în discursul rostit miercuri în Parlamentul European.

"Mai ales în relaţia cu Rusia, este necesar un dialog sincer, cu exigenţe clare, în contextul acţiunilor destabilizatoare, ingerinţelor şi manipulărilor. Trebuie să ne axăm pe valori concepute acum 30 de ani nu împotriva Rusiei, ci în colaborare cu Rusia. Sunt valori precum evitarea utilizării forţei, a ameninţărilor şi presiunilor, opţiunea liberă a statelor de a participa la organizaţii, alianţe şi aranjamente de securitate, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor, respingerea sferelor de influenţă. Ţine de noi să reafirmăm aceste valori şi să sancţionăm eficient încălcarea acestora", a insistat Emmanuel Macron.

În discursul rostit în Haguenau, la un Comandament militar francez, Emmanuel Macron că este necesară o strategie de consolidare a apărării Franţei şi Europei, o "strategie independentă, deplin suverană, o strategie a puterii păcii şi echilibrului". "Este vorba de contribuţia armatei noastre la echilibrul din Europa. Am continuat să desfăşurăm efective militare pentru securitatea partenerilor europeni, în cadrul misiunilor NATO, în ţările baltice, şi vom continua să facem acest lucru; chiar am indicat disponibilitatea noastră de a merge mai departe; în cadrul NATO, ne angajăm să participăm la noi misiuni, pentru a ne asuma toate responsabilităţile, în cadrul misiunilor de tipul consolidării prezenţei militare avansate, în special în România, dacă se va decide", a declarat preşedintele Franţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel