Natalia Intotero, vizită în Almeria, la prima biserică românească zidită din Spania

Românii din provincia spaniolă Almeria au primit vizita ministrului Natalia-Elena Intotero.

Provincia spaniolă cu cel mai mare procent de străini este Almeria. Dintre aceştia, cei mai numeroşi sunt românii, aproximativ 43.000. Sunt valoroşi şi apreciaţi, iar fără munca lor şi a celorlalţi străini care lucrează în agricultură, dar şi în construcţii, transport şi alte sectoare, întreaga zonă ar deveni mai săracă, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Spaniolii apreciază felul în care românii se adaptează şi se integrează în societate. Acesta este şi mesajul pe care secretarul general al Subdelegaţiei Guvernului spaniol în provincia Almeria, Juan Ramon Fernandez Imbernon, l-a transmis delegaţiei mixte formate din reprezentanţi ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ministerului Afacerilor Externe şi Consulatului României la Almeria la întrevederea de astăzi.

I-a primit cu mare deschidere şi le-a transmis calde mulţumiri pentru implicare. Comunicarea şi relaţia cât mai strânsă între autorităţile din România şi cele din Spania este cheia către binele românilor. Membrii delegaţiei i-au mulţumit secretarului general pentru că românii din Almeria sunt apreciaţi, susţinuţi şi sprijiniţi şi au prezentat măsurile prin care Guvernul încurajează românii de pretutindeni să revină în ţară.

Chiar dacă s-au stabilit în Spania recent sau de ani buni, păstrarea identităţii naţionale este importantă pentru toţi românii. Credinţa a fost şi va fi întotdeauna o punte între conaţionalii de pretutindeni, motiv pentru care delegaţia mixtă a vizitat biserica cu hramul "Botezul Domnului" din Roquetas de Mar.

Lăcaşul de cult are o poveste specială. Este prima biserică românească zidită din Spania, fiind ridicată inclusiv cu sprijin din partea MRP. Ministerul a finanţat o parte din pictura interioară, precum şi lucrările de construcţie a clopotniţei. Români din întreaga provincie vin aici în număr mare, la slujbe, i-a spus ministrului Natalia-Elena Intotero părintele paroh Gheorghe Adrian Fofiu, care i-a mulţumit pentru sprijinul oferit.

Întâlnirea cu comunitatea românească este mereu un prilej de bucurie. Institutul Cultural Roquetas de Mar a fost gazda dialogului cu oficialii români, cu sprijinul şefului oficiului consular, Robert Hellvig.

Ministrul Natalia-Elena Intotero a vorbit despre rolul delegaţiei, care doreşte să îi informeze pe românii din Spania despre proiectele MRP, despre măsurile Guvernului pentru susţinerea lor, despre măsurile de reîntoarcere acasă şi votul în străinătate. S-a discutat şi despre paşii pe care asociaţiile româneşti trebuie să îi parcurgă pentru a primi cărţi în limba română, costume naţionale, manuale, dar şi pentru a obţine finanţări pentru proiecte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel