NASA a suspendat de urgență toate misiunile pe Marte. De ce s-a luat această decizie

foto: Freepik
foto: Freepik

De ce a oprit NASA comunicarea cu Planeta Roșie?

NASA a întrerupt comunicațiile cu navele spațiale de pe Marte la data de 11 noiembrie, din cauza conjuncției solare, fenomen în care Soarele este poziționat între Pământ și Marte, generând potențiale perturbări ale semnalelor radio, informează popularmechanics.com. Cu toate acestea, se anticipază că legăturile cu stațiile de pe Planeta Roșie vor fi restabilite după 25 noiembrie.

În perioada acestei pauze de câteva săptămâni, roverele, sateliții și elicopterul de pe Marte au continuat să efectueze observații științifice și au transmis actualizări către NASA. Conjuncția solară are loc aproximativ o dată la doi ani, când Pământul și Marte se află pe părți opuse ale Soarelui.

Marte se află la o distanță de aproximativ 225 de milioane de kilometri față de Pământ, dar în timpul conjuncției solare, această distanță crește la 380 de milioane de kilometri. Riscul major în această perioadă constă în interferențele provocate de Soare asupra comunicației dintre Marte și Pământ, punând în pericol misiunile aflate în desfășurare.

Cu toate acestea, roverele Curiosity și Perseverance monitorizează suprafața marțiană, sondele Reconnaissance și Odyssey orbitează în jurul planetei, sonda spațială MAVEN studiază atmosfera iar elicopterul Ingenuity urmărește mișcările solului.

Echipele de control au luat măsuri preventive pentru a se asigura că navele spațiale își îndeplinesc obiectivele și pot furniza actualizări. Se așteaptă totul să revină la normal în acest weekend, permițând tuturor misiunilor marțiene să își reia activitățile conform planului stabilit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel