EXCLUSIV  Mutarea PSD în criza politică. Răzvan Cuc: Vom vedea cu adevărat dacă USR-ul a blufat

Senatorul PSD Răzvan Cuc a vorbit despre criza politică şi despre modul în care vor acţiona social-democraţii. 

"Aşa cum a declarat şi colegul meu Radu Oprea astăzi, după şedinţa care a avut loc la partid, mai mult ca sigur vom aştepta decizia CCR, să vedem ce spune, după care fie votăm moţiunea – dacă e declarată constituţională şi intră la vot – iar dacă nu, vom depune noi moţiune de cenzură, aşa cum am spus.

Şi atunci vom vedea cu adevărat dacă USR-ul a blufat, pentru că dorinţa lor de a fi etern la putere este transmisă din modul în care se exprimă şi la televizor. Ei practic încearcă un fel de şantaj la Cîţu şi la toată lumea: ‚vrem să plecăm de la Guvern, dar vrem să ne întoarcem la Guvern’.

Youtube video image

Păi de ce să vă mai întoarceţi, că aţi făcut praf totul. Guvernul, când pleacă, trebuie să plece în întregimea lui, nu pleacă doar Cîţu ca să se întoarcă după aceea USR-ul. Băieţii ăştia mai tineri, cu tupeu ieşit din comun şi care au idei năstruşnice pentru că vedem ce au făcut în administraţie, au impresia că şi-au găsit acum nişte băieţi pe la PSD şi fac aşa: vă dăm un pic de elan, voi ne faceţi nouă jocul şi după aceea ne intoarcem... Toţi sunt o apă şi-un pământ: şi USR-ul... şi PNL-ul. Trebuie să plece acasă toţi, toţi au băgat ţara în colaps", a explicat, într-un interviu acordat DC News, senatorul PSD Răzvan Cuc. 

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel