MUCENICI. Sfinții 40 DE MUCENICI, tradiții. Obiceiul de a bea 40 de pahare cu vin

MUCENICI. Pe 9 martie creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții 40 de Mucenici  uciși în Sevastia. De-a lungul anilor, în țară s-au păstrat o serie de tradiții și obiceiuri  legate de această sărbătoare.

Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia) şi condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva creştinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.

Ce nu ai voie să faci în această zi

Nu este bine să faci treburi în casă și nici în gospodărie în ziua celor 40 de Mucenici. În caz contrar, se spune că Sfintii te vor pedepsi prin 40 de zile de boală.

În unele regiuni ale ţării, gospodinele nu iau ouăle din cuibare; se spune că acestea trebuie lăsate acolo, pentru a fi spor la ouă şi la pui tot anul.

O altă superstiţie spune că în prima zi a moşilor nu trebuie aruncat gunoiul din casă, pentru a nu se înmulţi lupii.
În unele zone din Oltenia, în dimineaţa zilei de 9 martie se afumă casa şi pe cei care locuiesc în ea, pentru a fi feriţi tot anul de animale şi lighioane sălbatice.

În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii.

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Mucenici

Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă şi în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.

Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a cărei zi centrală este 9 martie, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici, şi se încheie în 11 martie, cu Beţia rituală. Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi.

În ziua Mucenicilor se trasează hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.

Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminescenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă, de-a lungul anului, în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea 40 de pahare cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia, care poartă diferite nume, în funcţie de zonă - Moşi, Sfinţi, Sfinţişori sau Măcinici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel