Motorină subvenționată. Daea a făcut anunțul

Benzinarie
Benzinarie

Petre Daea a declarat, luni, care sunt cele mai importante programe din 2019. 

Susţinerea producţiei de usturoi şi a efectivelor de bubaline, dar şi subvenţionarea motorinei pentru sectorul piscicol sunt noile programe ce vor fi finanţate din bugetul Ministerului Agriculturii în 2019, potrivit informaţiilor prezentate luni de ministrul de resort, Petre Daea, în comisiile reunite de specialitate din Parlament.

"Pentru sprijinirea fermierilor s-au introdus şi programe noi în acest an, precum susţinerea cultivării de usturoi în România, ştiindu-se că există o îngrijorare legitimă că pe piaţa românească nu există o cantitate suficientă care să răspundă pretenţiilor consumatorilor, aprovizionarea din import fiind într-o cantitate extrem de însemnată. Acest program arată ce am prevăzut în programul nostru de guvernare (...), unde am spus că în fiecare an vom prezenta două programe deficitare care îşi au explicaţia în balanţa de aprovizionare cu produse agricole. Pentru acest program este prevăzută o sumă de 9,3 milioane de lei", a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Citește și: Crin Antonescu, liste PNL europarlamentare. Ludovic Orban: Nu poți să trimiți un agarici

"Aşa cum am făcut şi la celelalte sectoare"

El a spus că un alt program nou, "bine venit pentru sectorul piscicol şi cel de acvacultură" este acela de a subvenţiona motorina. "Aşa cum am făcut şi la celelalte sectoare ştim că acest mecanism funcţionează de câţiva ani în România şi acum este operabil pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură. (...) Anul acesta
subvenţia la acciza la motorina este cu 17% mai mare decât anul trecut", a spus Daea.

Ministrul Agriculturii a menţionat şi programele care vizează menţinerea şi dezvoltării raselor de animale indigene, în speţa de taurine, rasa bălţată românească şi brună, unde au fost prevăzute 5,25 milioane de lei. "Un alt program noi este susţinerea bubalinelor. Trebuie să vedem importanţa genetică şi nu numai a acestor animale care au reclamat o atenţie pe măsură, dată fiind scăderea efectivelor şi importanţa pe care o au aceste efective în economia rurală, în preocuparea fermierilor. Avem o sumă de 5 milioane de lei în buget pentru acest domeniu", a adăugat Daea.

Citește și: Buget 2019. Cristoiu, critic cu PSD: Mult mai bine a procedat Ponta

"O sumă cu 4,84% mai mare decât anul trecut"

Nu în ultimul rând, şeful MADR a menţionat că programul privind tomatele româneşti va continua şi anul acesta, iar suma alocată este mai mare cu 5,37% pentru că s-a mizat pe o înscriere mai numeroasă a producătorilor.

"De la un an la altul numărul acestora a crescut şi am estimat o creştere a numărului fermierilor care pot să se înscrie în acest program pentru a beneficia de sprijinul cuvenit, până la 18.000 de fermieri. Un alt program început de anul trecut şi pe care îl avem şi în 2019 este programul de comercializare a lânei, cifrat anul acesta la 36 de milioane lei şi o creştere de 59,8%. Un alt program de susţinere care are trăinicia lui, şi are doi ani de viaţă, este programul de sprijin pentru porcul Bazna şi Mangaliţa. În bugetul de anul acesta este prevăzută o sumă cu 4,84% mai mare decât anul trecut, iar în cifre absolute - 4,6 milioane de lei", a spus Petre Daea.

Citește și: Zina Dumitrescu, bolnavă. "Nu mai luptă pentru viața ei"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel