Motociclist mort în urma unui accident rutier în Pasajul Unirii din Capitală

Un motociclist a murit sâmbătă într-un accident rutier produs în Pasajul Unirii din Capitală.

Brigada Rutieră a informat că, în jurul orei 10,00, a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier în Pasajul Unirii, scrie Agerpres. 

Din primele date, conducătorul unei motociclete, care se deplasa în Pasajul Unirii dinspre Str. Colţei către Bd. Dimitrie Cantemir, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit stâlpii care delimitează cele două sensuri de circulaţie.

Medicii au constatat decesul motociclistului



În urma accidentului rutier, a rezultat decesul motociclistului, după efectuarea manevrelor de resuscitare.

Traficul rutier este restricţionat în Pasajul Unirii dinspre Str. Colţei către Bd. Dimitrie Cantemir.

Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, precizează sursa citată.

Accidente rutiere recente în care au fost implicate motociclete în România

Accidente similare în care au fost implicaţi motociclişti au avut loc în România în cursul anului 2021:

18 octombrie 2021 - Un motociclist în vârstă de 21 de ani a fost grav accidentat în urma coliziunii cu un autoturism pe Drumul Judeţean 208 G, în afara localităţii Tupilaţi, judeţul Neamţ.

10 octombrie 2021 - O persoană a decedat, iar alte două au ajuns la spital, după ce motocicleta cu care circulau a intrat în coliziune cu remorca unui tractor, pe DC 66 între localităţile Vereşti şi Corocăieşti, judeţul Suceava.

3 octombrie 2021 - Un motociclist bulgar şi un şofer român au fost răniţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu în urma unui accident rutier produs, pe DN 5, în apropiere de localitatea Frăteşti.

2 octombrie 2021 - Un motociclist a fost rănit grav, într-un accident rutier produs pe DN 1, în zona localităţii prahovene Potigrafu.

2 septembrie 2021 - Un motociclist a decedat, pe DN 23D, judeţul Vrancea, după ce motocicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autoturism.

28 august 2021 - O persoană care conducea o motocilectă a murit în urma unui accident rutier, produs în localitatea Costeşti, judeţul Iaşi.
23 august 2021 - Un motociclist şi o femeie au fost răniţi în urma producerii unui accident pe DNE 578, localitatea Tuşnadu Nou, judeţul Harghita.
21 august 2021 - Un motociclist a murit într-un accident rutier care a avut loc pe DJ 101G, în localitatea prahoveană Tătărani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel