Monument Nelson Mandela în Bucureşti. Unde va fi amplasat

Nelson-Mandela-Soweto-Soc-001
Nelson-Mandela-Soweto-Soc-001

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat în şedinţa de joi un proiect privind realizarea obiectivului de investiţii statuie/ ansamblu monumental Nelson Mandela. 

Amplasarea monumentului se va realiza în str. Ştirbei Vodă nr. 26 - 28 - prevede proiectul, adoptat cu 31 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi 13 abţineri. Monumentul urmează să fie realizat în urma organizării unui concurs de soluţii de către Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. 

În expunerea de motive se menţionează că Africa de Sud marchează în acest an, în luna iulie, centenarul naşterii lui Nelson Mandela, prilej cu care Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic îşi propune să organizeze un concurs de soluţii de lucrări de artă monumentală şi de urbanism "prin care să personalizeze figura revoluţionară a lui Nelson Mandela".

Nelson Mandela (n. 18 iulie 1918 - d. 5 decembrie 2013) a fost preşedinte al Africii de Sud între anii 1994 - 1999. "Adversar al apartheidului, Mandela a fost primul preşedinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat, a sărăciei şi a inegalităţii şi promovarea reconcilierii rasiale", se arată în acelaşi document. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel