Monica Tatoiu, fostă profesoară de matematică, vrea legalizarea drogurilor ușoare și a prostituției.
'Este absurd că nu se legalizează canabisul şi prostituţia. Este un lucru pe care trebuie să îl acceptăm. Nicio ţară din lumea asta civilizată nu a pierdut lupta cu drogurile. Mai bine legalizezi cannabisul, îl controlezi la intrare, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ai nişte corturi unde te duci şi îţi spune dacă este adevărat sau dacă este amestecat cu tot felul de porcării care te ucid. Decât să trimiți la pușcărie niște puști de 16 ani care nu înțeleg. Poți să îi repeți la infinit că o să moară şi o să dreagă, dar nu va înțelege', a declarat Monica Tatoiu.
'Și nouă ne spuneau să nu fumăm și să nu bem, dar asta nu ne-a oprit să fumăm sau să bem. Acești copii de 18 ani au părinți de 40 de ani, care, la rândul lor au fost debusolați de trecerea de la socialism la capitalism. Eu arăt cu degetul spre marele capital care vrea profituri rapide, distrugând viitorul unei generații care este liberă, frumoasă, dar incultă.
Eu fumez de la vârsta de 17 ani, având un tată cardiolog. Nu a putut să mă împiedice să fumez. De la 18 ani am băut alcool pentru că tata era medic și primea whiskey. Așa era pe vremuri. Trebuie să acceptăm lucrurile acestea', a spus Monica Tatoiu.
'Și nouă ne spuneau să nu fumăm și să nu bem, dar asta nu ne-a oprit să fumăm sau să bem. Acești copii de 18 ani au părinți de 40 de ani, care, la rândul lor au fost debusolați de trecerea de la socialism la capitalism. Eu arăt cu degetul spre marele capital care vrea profituri rapide, distrugând viitorul unei generații care este liberă, frumoasă, dar incultă.
Eu fumez de la vârsta de 17 ani, având un tată cardiolog. Nu a putut să mă împiedice să fumez. De la 18 ani am băut alcool pentru că tata era medic și primea whiskey. Așa era pe vremuri. Trebuie să acceptăm lucrurile acestea', a mai zis fosta dirigintă conform Fanatik.
'Legalizarea canabisului înseamnă eliminarea porcăriilor făcute în apartamente, din substanțe chimice care ucid. Trebuie interzise drogurile sintetice, astea de 7 lei, de 10 lei. Trebuie legalizat cannabisul la un preț decent. Și pentru consum personal, este mai bun cannabisul decât prozacul.
Suntem pudibonzi, suntem duplicitari. În societatea asta se consumă cannabis, iar cei care nu își permit cannabisul consumă porcăriile astea care le ucid mintea și care îi transformă în niște zombi. Eu nu sunt de acord ca Statul să acționeze ca un polițist de pe vremea lui Ceaușescu.
Cu poliția și cu frica nici Ceaușescu nu a împiedicat generația mea să fugim, să ne răsculăm. Nu se poate cu frică, trebuie cu cap, iar asta nu o poate face niște milițieni', a spus Tatoiu.
'Eu ca părinte, nu pot să îi interzic copilului meu pentru că şi eu am fost o rebelă. Generaţia noastră din 68 a fost o generaţie de rebeli. Fiul meu care are aproape 30 de ani, a fost şi el un rebel la 20, 22 de ani. Nu pot să îi legi de calorifer pentru că nu sunt animale. Trebuie să le dai libertate, dar creând un context social în care această libertate să fie creativă, nu distructivă. Esta vina societăţii. Nu este vina părinţilor. Nici a poliţiei. Nu poţi să pui un poliţist la fiecare copil, este absurd', și-a mai justificat opinia Monica Tatoiu, conform sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News