Un europarlamentar român i-a transmis, luni, 1 Decembrie, un sfat președintelui ales Klaus Iohannis, privind echipa sa de consilieri, recomandându-i să nu-l ia la Cotroceni pe Dan Mihalache, așa cum s-a vehiculat în presă în ultimele zile.
Raliindu-se apelului semnat de mai mulți intelectuali, fani ai președintelui Traian Băsescu, europarlamentarul Monica Macovei i-a oferit, luni, la RFI, un sfat președintelui ales Klaus Iohannis, privind cooptarea lui Dan Mihalache în echipa sa de consilieri, și a explicat de ce nu agreează o astfel de numire.
Întrebată ce-l sfătuieşte pe preşedintele ales după ce s-a vehiculat că Dan Mihalache ar fi unul dintre consilierii viitorului președinte al României, Monica Macovei a răspuns: "Să nu-l ia pe domnul Mihalache. Şi eu sunt membru GDS şi împărtăşesc această părere. Domnul Mihalache vine de la PSD, nu a arătat niciodată că e vreun luptător anticorupţie sau ceva legat de integritate. Chiar se întâmplă să ştiu că atunci când am trimis scrisoarea aceea cu cerinţele în numele votanţilor mei înainte de turul doi, domnul Mihalache a fost printre cei care s-au enervat şi care s-au opus acceptării de către domnul Klaus Iohannis".
Exprimându-și speranța că și părerea lor va conta, Monica Macovei a adăugat: "Am văzut răspunsul domnului Iohannis şi sper că va conta acest lucru. Deci şi eu îl sfătuiesc să nu-l ia", mai spus europarlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu