Urmărește emisiunea live


Grupul intelectualilor băsiști încearcă să-l controleze pe Klaus Iohannis

Un grup de intelectuali din Grupul 22 atacă, într-o scrisoare deschisă, opțiunile președintelui ales, Klaus Iohannis, pentru echipa de consilieri prezidențiali care-l va însoți la Palatul Cotroceni.

"Stimate Domnule Johannis,

Victoria dumneavoastră în alegerile prezidenţiale a reprezentat o cauză pentru societatea civilă din România. Aţi avut sprijinul ei, al tinerilor, al diasporei, în general al tuturor celor care vedeau în Victor Ponta şi în echipa lui o ameninţare la adresa statului de drept şi a poziţiei clare pro-occidentale pe care ţara noastră trebuie să şi-o asume. Majoritatea covârşitoare a voturilor obţinute de dumneavoastră n-a fost numai efectul unei reacţii anti-Ponta, ci şi semnul încrederii de care vă bucuraţi.

Chiar dacă în alegeri aţi fost candidatul unei alianţe de partide, votul a fost acordat acelor principii cu care am înţeles că vă identificaţi: lupta împotriva corupţiei, întărirea statului de drept, modernizarea ţării, impunerea unui alt stil de a face politică. Ați vorbit recent despre asasinarea României în acești 25 de ani ai tranziției ca urmare a parazitării bugetului țării de către o alianță a clasei politice cu oameni de afaceri oneroși. Cei ieşiţi în stradă la Cluj, Timişoara şi Bucureşti n-au manifestat în sprijinul vreunui partid politic, ci pentru valorile pe care le întruchipaţi în ochii lor. Ca primar al Sibiului, participând prea puţin la jocurile puterii de la centru, păreaţi să proveniţi mai curând din rândul lor decât din rândul acelor politicieni versaţi pentru care interesele de grup predomină asupra celor naţionale. La urma urmei, de asta aţi şi fost votat.

Citește și: LEONARD ORBAN, CONSILIER prezidențial pentru probleme europene în echipa lui KLAUS IOHANNIS - Surse

Tocmai pentru că aţi generat atâtea speranţe, am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu ați dat nici o dezmințire în privința lor. Desigur, nu ne-am închipuit nici o clipă că echipa care vă va însoţi la Cotroceni va fi lipsită de orice culoare politică. Suntem totuşi uimiți și îngrijoraţi că v-ați oprit, pentru funcția de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează „perioada Năstase" virând apoi către Crin Antonescu, trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, și până la felul în care se exprimă domnia sa („jigodie frustrată", „mai du-te și tu în mă-ta", „mai caută pe goagăl") e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune și despre ceilalți consilieri ce par a fi fost nominalizați.

Domnule Johannis, nu sunteţi produsul jocurilor de culise din politica românească, aşa încât nu lăsaţi jocurile de culise să infesteze instituţia pe care o veţi reprezenta. Vă bucuraţi de un mare capital de simpatie, care cântăreşte mult mai mult decât o reţea de aranjamente. Purtaţi răspunderea încrederii care v-a fost acordată şi aveţi şansa de a reforma România. Vă dorim să n-o rataţi sub presiunea unor interese de care sunteţi străin", se arată în scrisoarea intelectualilor către Klaus Iohannis.

Citește și: Iohannis cere Parchetului General acțiuni împotriva lui Ponta

Scrisoarea  este semnată de Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Andrei Oişteanu, Magda Cârneci, Andrei Cornea, Vladimir Tismăneanu, Alexandru Lăzescu, Daniel Cristea Enache, Adrian Cioflâncă, Sever Voinescu, Stere Gulea, Horea Murgu, Andreea Pora, Cristian Preda, Armand Gosu, Radu Bercea, Eugen Ciurtin, Raluca Alexandrescu, Rodica Culcer, Ştefan Vianu, Costea Munteanu, Livius Ciocarlie, Sorin Vieru, Aurelian Crăiuţu, Anca Oroveanu, Ioan Stanomir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel