EXCLUSIV  Moment fără precedent în UE, SEMNAL către toate statele membre. Carmen Avram, AVERTISMENT. ”Jucători foarte abili”

Europarlamentarul Carmen Avram a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care ar putea fi consecinţele votării unui buget de redresare al UE fără acordul Ungariei şi Poloniei, al căror veto ar putea fi ocolit. 

Liderul grupului popularilor europeni (PPE) din Parlamentul European, germanul Manfred Weber, a confirmat joi că există variante legale prin care planul de redresare Next Generation să fie pus în practică fără participarea Poloniei şi Ungariei.

Este tehnic şi legal posibil. Şi este realizabil, a spus Weber la o întâlnire online cu corespondenţii de presă străini în Germania. El a menţionat ca posibilă variantă concretă un acord interguvernamental de cooperare consolidată - mecanism permis de tratatul UE - între celelalte 25 de state membre ale blocului comunitar.

Acuzând Polonia şi Ungaria că sunt iresponsabile şi că se joacă cu focul, Weber a mai susţinut că inclusiv bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie ocolind veto-ul acestor ţări, dar într-un aşa-numit mod de urgenţă. Acesta ar însemna, spune Weber, că unele capitole bugetare nu ar putea fi disponibile, cum ar fi fondurile pentru politica de coeziune, ceea ce ar afecta de asemenea cele două ţări.

VEZI ŞI CUTREMUR în UE. Weber anunță ”Next generation”, fără Polonia și Ungaria

Ce consecinţe ar avea planul. Carmen Avram, explicaţii pentru DC NEWS

"Înţeleg că la tratatul de la Lisabona s-a votat o posibilitate care era destinată în momentul respectiv altei măsuri, şi care era un concept de acord interguvernamental de cooperare consolidată, şi se pare că ceea ce prevede paragraful respectiv, votat la acel moment, poate fi aplicat în situaţia actuală. 

Prevederea respectivă se referă la măsuri fiscale, şi atunci ea nu ar putea fi aplicată în orice condiţii, dar când vine vorba de bani, e posibil ca într-o altă situaţie să fie evitat din nou un impas prin aplicarea aceleiaşi măsuri. E o problemă pentru UE, una extrem de complicată. Pe de o parte, Polonia şi Ungaria se opun condiţionalităţii, pe de altă parte sunt ceilalţi, care susţin această măsură. Există şi voci, mai puţine, e drept, care spun că totuşi este o măsură care ar trebui reglementată cumva, pentru că ea nu există în tratate. Nu poţi condiţiona statele să primească bani, atât timp cât ele contribuie la buget. Mai sunt şi probleme cu faptul că sistemele judiciare din fiecare ţară sunt sub autoritatea fiecărui stat, şi nu poţi impune modul în care se face legislaţie într-un stat sau altul", a declarat Carmen Avram pentru DC NEWS.

Avertisment pentru celelalte state

"Cred că e un moment de impas, pentru că se deschide o poartă spre o lume, spre o istorie a UE pe care nu o putem anticipa, nu o putem analiza, pentru că e fără precedent. Cursul viitor al UE poate fi în multe direcţii. Depinde foarte tare de modul în care Polonia şi Ungaria vor fi aduse înapoi la masa negocierilor. Dacă acum le ocoleşti, rişti să creezi nişte disensiuni şi nişte schimbări de atitudine în rândul populaţiei din cele două ţări. Populaţia se va întreba de ce păţesc ei asta, pentru că sunt de atâţia ani în UE. În final, tot poporul va avea de suferit. Şi atunci, e o problemă foarte, foarte delicată, care ridică nişte avertismente. 

Ce se întâmplă acum cu Ungaria şi Polonia, prin trecerea la un vot al bugetului fără ele, e şi un avertisment pentru oricine altcineva care ar încerca să refuze, la un moment dat, sau să se opună unor condiţionalităţi care ar putea să apară pe traseu pentru alte evenimente.", a mai spus europarlamentarul.  

Ungaria şi Polonia, chemate la negocieri de Germania. "Ar da apă la moară extremiştilor"

Europarlamentarul social-democrat nu crede că Ungaria şi Polonia ar putea fi sancţionate prin tăierea fondurilor europene, motiv pentru care negocierile cu cele două state sunt continuate. Aceasta atenţionează, însă, că o măsură prea dură ar da apă la moară extremiştilor. 

"Cred că se va continua un soi de negociere cu ele, separat, până când le vor aduce în linie. Sau, poate că le vor mai da un răgaz. Nu cred că au cum să excludă Ungaria şi Polonia de la bugetul UE. Cred că ar da apă la moară extremiştilor din toate ţările! Ar da foarte multă forţă celor şi care s-au opus să fie daţi bani cum s-au dat până acum. Au câştigat ei un pic la negocieri, dar nu de tot. Le dai apă la moară şi extremiştilor, dar şi celor care se simt şi mai puternici şi vor pune condiţii şi mai dure.

Dacă nu mă înşel, totuşi, Germania continuă discuţiile cu cele două state şi cred că e posibil să obţină ceva până la finalul preşedinţiei Consiliului. Ungurii şi polonezii sunt nişte jucători foarte abili.", a conchis Carmen Avram.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel