Moș Crăciun, amendat la Arad. Cătălin Striblea, apel la Marian Godină

Un tânăr din Arad care doreşte să le ofere copiilor bucurie de Sărbători se plimbă prin oraș încă de la începutul lunii decembrie cu o "sanie" inedită. Numai că fapta sa, apreciată de arădeni, nu a fost văzută cu ochi buni de către polițiști, din moment ce a fost amendat cu 750 de lei. 

Arădeanul Ben-Oni Lazăr a dorit să schimbe puțin atmosfera de Sărbători în orașul său și se plimbă, îmbrăcat în Moș Crăciun, cu bătrâna sa mașină mașina decorată cu mii de beculețe. Pentru asta, tânărul a plătit peste 4.000 de lei pentru a-și orna mașina, o Dacia 1300 veche de 41 de ani, cu LED-uri. A muncit patru zile pentru a instala cei 74 de metri liniari de cabluri cu luminițe.

"Totul a pornit de la niște fotografii pe care le-am văzut pe internet și, pentru că iubesc copiii, mi-am spus că trebuie să îmi decorez și eu mașina și să mă plimb prin oraș cu ea pentru a oferi bucurie celor mici", a declarat arădeanul, scrie arandon.ro.

Numai că o patrulă aflată în trafic a pornit în urmărirea "saniei" conduse de Moș Crăciun, pe care l-au oprit pentru a-l amenda pe motiv că sistemul său de iluminat nu este unul omologat.

"Polițiștii m-au filmat și m-au amendat cu 750 de lei. Au spus că nu suntem în Laponia, iar nici eu nu sunt Moș Crăciun. Culmea e că eram îmbrăcat în unul și am făcut asta doar pentru a oferi bucurie celor mici", a precizat Ben-Oni pentru sursa citată.

Jurnalist, apel la cel mai popular polițist din România

Jurnalistul Cătălin Striblea a comentat scurt evenimentul pe pagina sa de socializare, lansând, totodată, un apel la agentul rutier Marian Godină, cel care a cucerit internetul cu o serie de povești pline de haz despre munca de polițist.

"Politisti fara umor. L-au amendat pe Mos Craciun la Arad. Marian Godina, fa un curs de empatie cu colegii!", a scris Cătălin Striblea pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel