Misterul scheletelor descoperite într-o peşteră din Gran Canaria

Misterul scheletelor descoperite într-o peşteră din Gran Canari / Foto: Pixabay, de Antonio Cansino
Misterul scheletelor descoperite într-o peşteră din Gran Canari / Foto: Pixabay, de Antonio Cansino

Arheologii spanioli încearcă să rezolve misterul unor schelete descoperite într-o peşteră din Gran Canaria.

Arheologii spanioli încearcă să dezlege misterul identităţii celor şase tineri bărbaţi ale căror schelete au fost descoperite cu faţa în jos, cu mâinile legate şi astupate de pietre într-o peşteră de pe o faleza insulei Gran Canaria din Spania, informează Agerpres, citând Reuters.

Indiciile descoperite în situl de la Caleta de Arriba sugerează o moarte violentă, produsă cu mai multe secole în urmă, posibil înaintea cuceririi spaniole din secolul al XV-lea al acestui arhipelag din largul coastelor nord-vestice ale Africii.

Nu e propriu-zis o înmormântare... E vorba despre o practică funerară care denotă o violenţă simbolică foarte puternică, a explicat Veronica Alberto, conducătoarea săpăturilor.

VEZI ȘI: Test cultură generală: Top 10 întrebări din geologie. Tu știi să răspunzi?

Ar putea fi o înmormântare aborigenă, dar..."



Trupurile au fost aşezate prin forţă pe suprafaţa stâncoasă, după care au fost lovite cu pietre, a spus ea. Unele aveau chingi sau curele legate pe membre.

Ar putea fi o înmormântare aborigenă, dar având în vedere caracteristicile sitului arheologic trebuie să extindem şi să ne gândim că ar putea fi din alte perioade de după cucerire, din secolele al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea, a adăugat Alberto.

În lipsa unor obiecte care să contribuie la stabilirea perioadei, oamenii de ştiinţă aşteaptă testele datării cu radiocarbon realizate pe oase.

Arheologii, care au folosit frânghii de siguranţă cât timp au lucrat în zona abruptă, au spus că nu este un loc de înmormântare obişnuit întrucât au fost descoperiţi doar bărbaţi. Toţi şase aveau braţe puternice, ceea ce sugerează că erau implicaţi într-o formă de activitate fizică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel