Mircea Geoană, audiat la DNA, în dosarul lui Marian Vanghelie. Radu Tudor: Nu cred că Vanghelie este turnător

Mircea Geoană, s-a prezentat, miercuri, la sediul central al DNA.

Potrivit Antena 3, Mircea Geoană s-a prezentat astăzi, cu puţin înainte de ora 14:00, la DNA, în dosarul lui Marian Vanghelie, în calitate de martor.

Fostul lider al PSD a venit însoțit de avocat la DNA.

Jurnalistul Radu Tudor a comentat în legătură cu acest subiect, prin telefon, la Antena 3: "Știam cu toții relația de notorietatea dintre Mircea Geoană și Marian Vanghelie. Probabil aici, dacă Mircea Geoană este audiat în calitate de martor, nu sunt elemente concrete pentru acuzarea sa, pentru definirea lui ca suspect sau ca urmărit penal. Cred că Marian Vanghelie, așa cum l-am cunoscut eu, mie îmi este destul de nesuferit acest personaj, dar nu-l văd cedând psihic în plasa anchetatorilor și spunând una-alta despre prieteni, de exemplu despre Mircea Geoană, despre alții pe care îi are în politică sau în lumea jurnalistică. E adevărat, Marian Vanghelie are mulți prieteni printre jurnaliști, mai ales dintre cei care, în mod paradoxal, l-au lăudat deșănțat pe Traian Băsescu. Marian Vanghelie, fiind un lider PSD, te întrebi cum pot fi ei prieteni în aceste calități, dar viața îți oferă surprize. Viața bate filmul de cele mai multe ori. Nu cred și nu pot să fac presupunerea că Marian Vanghelie este un turnător sau este un individ care a cedat presiunilor și l-a dat procurorilor pe Mircea Geoană ci pur și simplu sunt niște puzzle-uri pe care procurorii încearcă să le lege, dacă acestea pot da o imagine întreagă. Nu cred că prietenia lui Mircea Geoană cu Marian Vanghelie poate fi pusă în momentul de față sub ecuația corupției", a declarat Radu Tudor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel