Mircea Dumitru este noul rector al Universităţii Bucureşti

mircea_dumitru_2
mircea_dumitru_2

Noul rector al Universităţii din Bucureşti este prof. dr. Mircea Dumitru, care a primit, miercuri, 86% dintre voturi la alegerile pentru stabilirea conducerii instituţiei de învăţământ, potrivit reprezentanţilor Universităţii. Mircea Dumitru l-a înlocuit pe prof. dr. Ioan Pânzaru.

La scrutin au participat 910 dintre cele 1.315 persoane cu drept de vot din cadrul Universităţii.

Mircea Dumitru are 51 de ani şi este profesor la Departamentul de filosofie teoretică şi logică al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii.

În perioada 2000-2004 şi 2004-2008, prof. dr. Mircea Dumitru a fost decanul Facultăţii de Filosofie, iar în 2008 a devenit prorector al Universităţii din Bucureşti.

După confirmarea prin ordin al ministrului Educaţiei, prof. dr. Mircea Dumitru îşi va numi prorectorii şi decanii.

Conform rezultatelor referendumului universitar organizat în vara acestui an, procedura de desemnare a rectorului este votul universal, direct, secret şi egal.

La alegeri au participat angajaţii Universităţii din Bucureşti, încadraţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cadre didactice, cercetători şi reprezentanţii studenţilor validaţi în forurile decizionale ale Universităţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel