Mircea Diaconu (Parlamentul European): Este o rușine ce se întâmplă!

Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a fost invitat la "Punctul de întâlnire", emisiunea prezentată de Radu Tudor, unde a vorbit despre experiența sa ca europarlamentar.

VEZI ȘI: Victor Ciutacu, interviu despre familie. Cea mai frumoasă surpriză din viața lui: "Așa a fost să fie"

Mircea Diaconu a explicat cum este viaţa în Parlamentul European, ce face acolo şi cum se vede România.

"Totul este fascinant pentru mine. Mă impresionează tot ce văd. Am prieteni deja, chiar foarte mulți. Lumea gustă stilul meu. Mă simt foarte bine acolo în Parlamentul European. Subiectele sunt fascinante. Mi-am bagăt nasul în toate. Una-două, mă trezesc vorbind și cerând cuvântul. De exemplu, se vorbea despre acordul de liber schimb cu SUA-Europa. La un moment dat, le-am spus zis: Uitați, în România, se spune că americanii sunt niște ruși bogați", a zis Mircea Diaconu.

"Sunt deja nişte concurenţe lansate şi eu personal am deja o enervare pe o parte stângă a clădirii. Partea aia stângă este ţărcată cu nişte steaguri englezeşti, ale domnului Farage, UKIP. Mă enervează foarte rău. Şi gesturile şi comentariile nespuse. Mă irită. Şi am văzut că se face o confunzie între noţiunea de imigraţie şi noţiunea de om care merge să muncească. Imigranţii sunt din afara Europei. Este o chestiune de statut", a mai zis Mircea Diaconu.

Ce a mai discutat actorul în PE

"Jean Claude Juncker a lansat ideea de Uniune Energetică. Am încercat să îi explic că nu poți gândi o Uniune Energetică fără să ai o logică europeană comună a resurselor. Eu mă gândeam la ce se întâmplă în România și cum numai nouă nu ne aparțin resursele energetice. Noi înșine nu avem o logică națională a resurselor energetice. Își bat joc de noi de sus până jos. Resursa principală este apa, fără de ea nu putem trăi. Fără petrol se mai poate trăi. Cum se vinde apa minerală în România și ce afaceri uriașe fac firmele care ne vând nouă înșine apa minerală... Este o rușine ce se întâmplă. O rușine!", a adăugat Mircea Diaconu la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel