EXCLUSIV  Mircea Diaconu: Asta trebuie să ştie toată lumea. Informaţii MONSTRUOASE, catastrofale despre România

Joi, 27 iulie, Mircea Diaconu, într-un interviu acordat DC News, a povestit un episod despre care, în opinia acestuia, „trebuie să ştie toată lumea”.

„Ceea ce nu s-a difuzat în România (...) la Strasbourg, sesiune de plen, toată lumea e acolo, comisari, toată lumea. Seara, a anunţat că PPE-ul, în furie, a cerut ca România să fie pusă la zid, a doua zi, în şedinţă plenară. Eu eram în grupul meu şi am zis: staţi un pic, e nebunie. (...) Într-o singură noapte, asta trebuie să ştie toată lumea, într-o singură noapte s-au înroşit e-mail-urile tuturor. Deci toată lumea din Parlamentul European a primit în neştire informaţii monstruoase, catastrofale despre România", a spus Mircea Diaconu.

Acesta a continuat: „Eram informat din partea unui parlamentar, unui coleg englez, despre ce groaznic e în România. Şi am zis: staţi un pic. De ce îmi spune chestia asta? I-am rugat pe asistenţii mei, au început să sape - că aşa e, asistenţii între ei se cunosc, se ştiu, orice informaţii se află rapid la nivel de asistenţi – şi ai mei au pus pe masă imediat: englezul are o asistentă, româncă, care a trimis mii de e-mail-uri într-o singură noapte. M-aţi înţeles? Ce o mâna în luptă? Pot să afirm că sunt persoane prin tot felul de instituţii europene, din toate părţile şi puncte cheie şi chiar la vârf, unele, care au o singură treabă: să dirijeze informaţia, să o modifice puţin. Vine de acasă într-un fel, mai pune o virgulă şi o împinge mai departe uşor strâmbă, uşor altfel. Sau: asta trece mai departe, asta nu trece mai departe. Şi oamenii aceştia nu cred că sunt de capul lor acolo, eu asta spun şi nu dau cu parul mai departe, că nu am nicio dovadă. Dar ce o mâna pe fata asta să facă aşa? L-am sunat pe englez şi habar nu avea de munca fetei, asistenta lui. A doua zi dimineaţă, ne întâlnim cu toţii acolo şi comisarul pe drepturi civile cu asta a început. Şi în România nu s-a difuzat treaba asta. A zis (...) trebuie să sancţionăm România, să nu se mai întâmple aşa ceva, conform ştirilor din noaptea respectivă, care au invadat pur şi simplu acolo. Şi a spus: Trebuie să sancţionăm România, tăiem din fonduri şi aşa mai departe. Acesta a fost preambulul întâlnirii noastre. La finalul întâlnirii, după ce fiecare şi-a spus părerea, vreo trei, patru au turnat pe România tot felul de lucruri urâte dintre ai noştri, câţiva străini au apărat impecabil, (...) la sfârşit, nu a mai fost vorba de tăierea fondurilor de niciun fel, comisarul a zis stop", a mai spus, în cadrul interviului, Mircea Diaconu.

[citeste si]

Răspunsul complet poate fi ascultat în filmarea de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel