Mircea Badea a tratat din alt punct de vedere decât am văzut până acum în presă subiectul cu Ana, femeia ucisă de câini în Sectorul 6 din București.
„Doamna Ana înțeleg că lucra și pentru Primăria Capitalei. Anul trecut, alergând prin aceeași zonă, a fost atacată de câini, apoi a ajuns la spital și a fost băgată direct în operație. Când am auzit așa ceva, mi s-a blocat creierul. Dânsa a mai fost o dată în aceeași situația, dar atunci a supraviețuit. Cum de s-a dus, după un an de la atacul câinilor și după ce a ajuns la spital, în același loc unde a mai fost mușcată? Aici există doar două posibilități. Fie i s-a spus că s-a rezolvat cazul și că acolo nu mai este picior de câine periculos, fie - după cum spuneau prietenii doamnei - voia să-și învingă fricile”, a zis Mircea Badea la Antena 3 CNN.
„E o întrebare corectă: de ce s-a mai dus a doua oară în locul în care a fost mușcată de câini? Iar prietenii ei spun că voia să-și învingă fricile. Dumneavoastră ați mai auzit așa ceva? Dacă prietenii ei nu mint, întrebarea este foarte corectă: ce a mai căutat acolo a doua oară? Acolo nu era vorba de învins fricile, era vorba de învins o haită de câini. Fricile ți le învingi, dar cu haita cum faci? Pe haită o învingi și pe ea? Este halucinant ce aud. Sunt absolut sătul să aud discursul absolut debil din societate cu privire la frică. Este și discursul absolut debil cu privire la frică al Danei Budeanu. Frica există. Și este bine că există frică în doze rezonabile. Frica există la om din motive corecte și anume păstrează viața, sănătatea și integritatea. Frica te păzește de multe nenorociri. Dacă frica ajunge să te consume este altă discuție. Dar frica este bună la om pentru că frica ți-o mai poți învinge, dar haita de câini nu. Și mori”, a mai zis Mircea Badea.
„Este deranjant, la nivel strict mental, completa eliberare de responsabilitate personală în orice ar face un cetățean. Indiferent ce alege un om să facă, el nu este responsabil, ați observat acest lucru? Asta auzim mereu: că responsabil trebuie să fie întotdeauna Guvernul, primarul, în general o entitate, o structură, o persoană, altcineva decât persoana în cauză. Nu există responsabilitate personală și așa este nu doar în România, ci peste tot. Întotdeauna trebuie să fie un tătuc care să te apere inclusiv de tine însuți.
Să-ți confrunți fricile, în principiu, este bine. Să faci ce a făcut doamna, nu cred că este bine. Cum s-a ajuns ca omul modern să fie considerat perfect iresponsabil? Am pus aceeași întrebare și la cazul Colectiv când se presupune că Piedone trebuia să stea în ușa speluncii ăleia, în care eu nu aș fi intrat, și să zică: „nu intrați aici că s-ar putea să fie probleme”. Sau Ponta trebuia să stea în ușă. Mă mir că nu este de vină Ponta și aici.
Numai tu ești responsabil pentru tine. Este cea mai deșteaptă zicere pe care am auzit-o. Prima dată când această doamnă a mers acolo este de înțeles, dar dânsa a ales, conform mărturiilor, să-și confrunte fricile și să mai meargă acolo iar”, a spus Mircea Badea.
„Unul dintre lucrurile pe care vreau să-l învețe fiul meu de la mine este cum să traverseze corect strada. Mi se pare esențial. Stimați cetățeni, se traversează mizerabil pe trecerea de pietoni. Dacă se întâmplă o tragedie, discursul este „domnule... era pe trecerea de pietoni”. Patru din cinci traversări pe trecerea de pietoni sunt complet debile. Oamenii se prăbușesc pe trecerea de pietoni. O iau la fugă pe trecerea de pietoni. Fac tot felul de lucruri care nu se fac. Trecerea de pietoni nu este sufragerie. Iar replica „e dreptul meu să trec pe trecerea de pietoni” este atât de simplistă încât devine ineptă, deși este corectă. Și dacă mori cu dreptul tău în brațe este bine? Eu cred că nu. Mi se pare esențial să-l învăț pe fiul meu să traverseze corect. Niciodată nu traversezi ca și când ești la tine în sufragerie”, a mai zis Mircea Badea.
VEZI ȘI: Duhovnicul Anei, femeia ucisă de câini în București: De ce s-a întors în locul unde mai fusese mușcată de animale - https://www.dcnews.ro/duhovnicul-anei-femeia-ucisa-de-caini-in-bucuresti-de-ce-s-a-intors-in-locul-unde-mai-fusese-muscata-de-animale_902871.html
VEZI ȘI: Femeie ucisă de câini în Bucureşti. Tudor Ionescu a spus cum s-a ajuns la tragedie. Ce faci atunci când eşti atacat: Ştiu că e greu, dar e viaţa noastră în balanţă - https://www.dcnews.ro/femeie-ucisa-de-caini-in-bucuresti-tudor-ionescu-a-spus-cum-s-a-ajuns-la-tragedie-ce-faci-atunci-cand-esti-atacat-stiu-ca-e-greu-dar-e-viata-noastra-in-balanta_902804.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu