Mircea Badea: Doamna Kovesi, mă băgați și pe mine la pușcărie cu Băsescu, două luni?

Realizatorul de televiziune Mircea Badea vrea două luni la închisoare alături de Traian Băsescu și încă o lună alături de Horia Georgescu. 

"La pușcărie, la pușcărie, clar, la pușcărie. Nu vreau să fiu ipocrit că nu mă bucur de răul altuia, eu chiar mă bucur foarte mult că Horia Georgescu este la pușcărie. Onorata instanță m-a condamnat pe mine că i-am afectat imaginea, pentru că i-am zis: "O, anistule!" și instanța m-a condamnat că l-am făcut onanist, fiind și o contradicție, nu avea cum să-l facă cineva, s-a făcut el singur. Eu nu cred că el iese mâine, știu că se fac presiuni. Eu știu de ce a ieșit cu cătușele la spate: nu l-au lăsat cu mâinile în față ca să nu riște. E o ipoteză. Onoratei instanțe ar putea să-i fie rușine că m-a condamnat pe mine. Băsescu a fost președinte timp de zece ani, a avut gașca lui, din care făceau partea mai multe persoane, Horică făcea parte din gașcă, anul trecut dacă ziceai ceva de Horică, atacai statul de drept. După ce n-a mai fost Băsescu președinte, a venit alt președinte. Să ne amintim ce i-a făcut dl Horia domnului președinte? Să ne amintim ce i-a făcut Horică șefului SRI?", a comentat Mircea Badea.

"Vă rog eu doamna Kovesi să mă băgați și pe mine la pușcărie cu Băsescu. Eu vreau la pușcărie, dar să nu mă pună în pușcărie cu Turcescu, că ăla o să zică: nu știu dom'ne, e veceul meu că îl cheamă ca pe mine. Și cu Horică vreau. Trei luni de pușcărie vreau: una cu Horică, două cu Băsescu, cu toată dragostea. Cu Sârbu Adrian nu vreau, că cine știe ce pățește ăla și spune că eu sunt de vină. Plus că arată ca Moș Crăciun și vine Paștele", a mai spus realizatorul "În Gura Presei", în pasa din emisiunea "Sinteza Zilei". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel