Mircea Badea, după ce și-a dat seama în această toamnă că net-ul reprezintă "o mare șmecherie", interesat de ce se întâmplă în lumea virtuală, a prezentat, miercuri seară, în emisiunea "În gura presei", caracteristicile "divei prințesă de Facebook".
"Astăzi vom vorbi despre femei. Femei pe Facebook, nu aşa orice femei. Pe mine nu mă interesează femeile în realitate, pe mine mă interesează femeile pe Facebook", a spus Mircea Badea, care a precizat că a analizat, identificat şi clasificat categoriile de "dudui" de pe celebrul site de socializare.
"Eu, deocamdată, vreau să mă uit la secțiunea dive care are multe multe subsectoare. Diva de Facebook, demnă de luat în seamă, care are multe sectoare, unele chiar contradictorii la prima vedere.
"Există secțiunea "manelism", dar și secțiunea "prințesism", ale cărei reprezentante, "în primul și în primul rând sunt culte în cap. Absolut clar au citit tot ce trebuie să citești ca să fii cult: de exemplu Osho. Osho este pentru elitele de pe Facebook ceea ce Poptămaș este pentru mase", a comentat ironic Mircea Badea.
"Prințesele de pe Facebook sunt, în primul și în primul rând, intelectuale. Frumusețea lor, deși, desigur, există și din punct de vedere fizic, la ele trebuie să te izbească, și fac eforturi susținute de marketing pe Facebook, frumusețea sufletească, frumusețea intelectuală. Neapărat, ele au citit Osho. Și ca să fie totuși tacâmul complet, sunt absolut convins că au citit și Coelho", a explicat Mircea Badea, care a adăugat ulterior și că "acum la mare modă pe Facebook este să te duci la cursul ținut la Casa Paleologu. Diva de Facebook se tunde scurt, mănâncă raw vegan și se duce să vadă și ce a mai scris între timp Apostolul Pavel".
Pe lângă asta, "diva prințesă de Facebook" trebuie să fie și HIP, nu știu exact ce înseamnă, cred că de la HIP ăsta vine "hipster", adică cool, modern, dar sensibil, actual, dar profund, ne tundem, mâncăm raw, vorbim englezisme, dar ne interesează și scrisorile Sfântului Pavel. Este o combinație de contraste, pentru că, în primul rând, "diva prințesă de Facebook e complexă", a mai spus Badea în emisiunea pe care o realizează la Antena 3.
Vezi AICI emisiunea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu