Mircea Badea, despre reținerea lui Horia Georgescu

Mircea Badea a avut o reacție fabuloasă, în direct la Antena 3, după reținerea lui Horia Georgescu.

Mircea Badea a declarat din punct de vedere subiectiv, trăiește o ”satisfacție uriașă” văzând că Horia Georgescu a fost reținut într-un dosar care s-a desprins din celebrul și controversatul dosar al retrocedărilor de la ANRP, în care deja au fost făcute arestări - inclusiv în ceea ce o privește pe fosta șefă de la DIICOT Alina Bica, dar și pe fostul președinte al ANRP.

”Sper ca instanțele alea care m-au condamnat pe mine în procesul cu Horia Georgescu să ia act de această realitate și să le fie rușine” a mai spus Mircea Badea.

CITEȘTE ȘI: Mircea Badea-Alessandra Stoicescu, dedicație pentru șeful ANI, Horia Georgescu 

”Noi, la Antena 3, am vorbit de multe nereguli, abuzuri ale regimului Traian Băsescu. În mod evident, DNA, mă rog, să-i spunem generic Justiția independentă, cu multe, multe ghilimele, a protejat mafia lui Traian Băsescu, întrucât și justiția independentă făcea parte din mafia lui Traian Băsescu. Când Traian Băsescu n-a mai fost președintele României, partea contondentă a sistemului lui Traian Băsescu s-a întors împotriva celeilalte părți, financiare, a regimului Traian Băsescu.

Domnul Horia Georgescu a comis un păcat capital. L-a hărțuit pe domnul Iohannis pe motive de integritate. Știm bine procesul care a fost intens mediatizat și în timpul campaniei electorale și după ce domnul Iohannis a devenit de facto președinte al României. Deci domnul Horia Georgescu a jucat în hora lui Băsescu, dar în hora lui Iohannis nu poate juca”, a spus Mircea Badea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel