Mircea Badea, de partea lui Ilie Năstase

Mircea Badea
Mircea Badea

Realizatorul TV Mircea Badea se declară de partea lui Ilie Năstase. 

”Eu sunt de partea lui Ilie Nastase. Fara sa ezit sau sa clipesc. Nu va lasati influentati de reporteri cretini. Sau de militieni excesivi sau chiar abuzivi. Revin pe tema.” a scris Mircea Badea pe Facebook. 

Ilie Năstase, noaptea trecută, în jurul orei 4.45, întorcându-se de la un restaurant, a fost oprit în trafic pentru un control de rutină pe Șoseaua Nordului, lângă Ambasada Chinei. Acesta ar fi refuzat să se legitimeze și să sufle în etilotest, potrivit Antena 3. Ulterior, Ilie Năstase a fost luat de polițiști și dus la INML, însă acolo a refuzat recoltarea de probe biologice. El ar fi primit o amendă de 1.000 de lei pentru injurii aduse oamenilor legii. După acest scandal, Ilie Năstase a fost ridicat din nou din trafic de poliţişti, după se fusese prins la volan în această dimineaţă. S-a ales, așadar, cu două dosare penale în doar șase ore.

Victor Gâlceavă, șeful Brigăzii Rutiere București, a explicat jurnaliștilor prezenți la conferința presă circumstanțele evenimentelor care au avut loc vineri dimineață, atunci când Ilie Năstase a fost oprit de un echipaj de poliție. "A devenit agresiv. Motiv pentru care, a fost necesară încătușarea acestuia", a precizat acesta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel